Economic

Se cere înghețarea pensiilor! Ce decizie a luat Florin Cîțu

Pensiile reprezintă unul dintre cele mai controversate subiecte ale momentului, mai ales de când lucrurile au luat-o razna din cauza pandemiei de coronavirus. Toți cei care au ajuns la vârsta de pensionare și pot beneficia de acest drept speră că vor avea parte de măriri și vor primi sumele la care visează, însă situația României este una dificilă din punct de vedere economic. Conform unor surse Realitatea Plus, pensiile ar urma să fie înghețate anul acesta.

Pensiile ar putea îngheța în 2021

Pensiile reprezintă un subiect controversat, despre care se discută deja de mult timp. Pensionarii speră că veștile vor fi unele bune, însă lucrurile par să scape de sub control. Sindicaliștii cer mărirea pensiilor cu 40%, precum și recalcularea în funcție de contribuție.  Având în vedere că nu s-a respectat majorarea promisă, de 40%, pensiile crescând cu doar 14%, sindicaliștii vor să fie luate măsuri.

”Premierul Florin Cîţu îşi doreşte ca punctul de pensie să nu crească nici în 2021. Nici măcar din luna septembrie. Astfel, pensionarii vor rămâne doar cu majorarea de 14% din septembrie 2020.

Asta pentru că bugetul ţării nu permite o altă majorare. Subiectul a fost discutat şi la Palatul Cotroceni, între Cîţu, ministrul de Finanţe, Alexandru Nazare.

Ne aşteptăm ca la aceasta întâlnire să se fi discutat şi despre limitele de finanţare pentru fiecare minister.

Cel mai probabil, Cîţu a spus că bugetul va ajunge în Parlament la 4 februarie, dar conform informaţiilor Realitatea Plus, bugetul nu este gata”, a transmis sursa.

Guvernanții au mai multe variante de lucru în privința pensiilor, având în vedere că este un subiect foarte discutat și trebuie să se ia măsuri în acest sens. Conform surselor Realitatea.net, se pare că Florin Cîțu nu este de acord cu o creștere mai mare de 3%, pe motiv că bugetul de stat a fost afectat în urma pandemiei de coronavirus, ceea ce nu permite majorări mari, care ar putea afecta pe termen lung.

Un astfel de efort economic nu poate fi luat în calcul în acest moment, aspect precizat de mai multe ori de autorități.

Printre opțiunile prevăzute se numără, printre ușoarele majorări, chiar și înghețarea pensiilor la nivelul la care se află acum.

Variantele luate în calcul:

1. majorare cu 3,1% din martie
2. majorare cu 8,1% din septembrie
3. majorare cu 10% din septembrie
4. înghețarea pensiilor

Marcel Ciolacu anunță că pensiile nu vor crește

Și Marcel Ciolacu, președintele PSD, a anunțat că pensiile nu vor fi majorate în 2021. Acesta a explicat că datoria externă a României ar fi depășit un prag de 45%, ceea ce ar duce la tăierea ajutoarelor sociale și, implicit, la alte economii care să ajute la remedierea problemei.

Acest articol a fost actualizat la: 2021-01-22T22:34:15+02:00 22:34

Share
Scris de
Vladimir Daniela

Acest site foloseste cookies.

Read More