Pandemia de coronavirus continuă să facă victime și să provoace schimbări radicale, după ce a produs deja numeroase pagube. Mai multe domenii au fost afectate în această perioadă, în special economia. Din cauza pierderilor pe care le-a înregistrat bugetul României în urma acestei crize sanitare, autoritățile au decis că nu este posibilă dublarea alocațiilor într-o astfel de situație, deși au în vedere această majorare. Cu toate acestea, astăzi, 15 iulie, judecătorii Curții Constituționale au respins sesizarea Guvernului privind dublarea alocațiilor copiilor.
Curtea Constituțională a decis miercuri să respingă sesizarea Guvernului pe proiectul de lege care prevedea intrarea în vigoare a dublării alocațiilor. Astfel, CCR a decis că este constituțională legea care respinge Ordonanța Guvernului prin care dublarea alocațiilor era amânată până la 1 august. Legea merge la promulgare la președintele Klaus Iohannis.
„În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a respins, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituționalitate şi a constatat că Legea privind respingerea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.2/2020 pentru prorogarea intrării în vigoare a art.I pct.1 din Legea nr.14/2020 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.9/2019 pentru modificarea și completarea Legii nr.61/1993 privind alocația de stat pentru copii, precum și pentru modificarea art.58 alin.(1) din Legea nr.448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap este constituţională în raport cu criticile formulate”, arată CCR într-un comunicat.
Este vorba despre legea care respingea Ordonanța de Urgență a Guvernului prin care era amânată intrarea în vigoare a dublării alocațiilor până la 1 august. Astfel, dacă președintele promulgă legea, din momentul publicării în Monitorul Oficial alocațiile ar trebui dublate. Cu toate acestea, Klaus Iohannis poate retrimite legea în Parlament, ceea ce ar putea determina prelungirea acestui proces până la data inițială, respectiv 1 august.
Astfel, 600 de lei vor fi destinați copiilor cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap, 300 de lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 și 18 ani și alte 600 de lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 și 18 ani, în cazul copilului cu handicap.
În ceea ce privește dublarea alocațiilor, premierul Ludovic Orban a explicat că această majorare nu ar fi fost posibilă nici măcar la începutul anului, în condițiile în care bugetul statului nu fusese afectat. În prezent, el a precizat că ne confruntăm cu o criză economică ce a afectat semnificativ domeniul economic. Orban a mai spus că își dorește creșterea alocațiilor, însă această creștere va fi făcută progresiv, astfel încât să poată fi susținută.
Acest site foloseste cookies.
Read More