Economic

Veste bună pentru pensionari. Anunțul făcut de șeful Casei Naționale de Pensii

Șeful Casei Naționale de Pensii, Daniel Baciu, a făcut un anunț de maixmî importanță pentru pensionarii din România. Acesta le-a dat o veste bună tuturor celor care își așteaptă pensiile în luna decembrie.

Daniel Baciu a dat vestea cea bună pentru pensionarii români

În luna decembrie zeci de mii de pensionari din România vor primi pensiile recalculate, iar după spusele lui Daniel Baciu sunt români care vor primi chiar și 200 sau 300 de lei în plus la pensie. Peste 22.000 de cereri de recalculare au fost depuse de cetățenii nemulțumiți de banii pe care îi încasau de la stat.

Casa Națională de Pensii a reușit să recalculeze aproape toate cererile depuse de români și astfel, chiar înainte de sărbători, pensionarii care au depus aceste cereri vor primi mai mulți bani. Daniel Baciu a declarat că volumul de cereri a fost unul foarte mare, însă s-au depus eforturi reale pentru ca acestea să fie soluționate chiar înainte de sărbători. Anumite dosare mai complexe au rămas să fie soluționate și ele în scurt timp.

„Noi ducem o cursă de recuperare a acestor restanţe, am preluat un volum foarte mare de dosare care au ieșit din termenul legal de soluţionare de 45 zile, erau restanţe istorice foarte mari la pensiile naționale și internaționale, de 2-5 ani zile restanţe. Am avut o cursă infernală şi continuăm, am ajuns aproape la zero, avem doar câteva dosare de o complexitate deosebită, până în 10 dosare la nivel naţional, am reușit să recuperăm aproape integral toate dosarele restante pe pensiile național”, a declarat şeful Casei Naţionale de Pensii, Daniel Baciu, într-o intervenție la Antena 3.

Și premierul Ludovic Orban a avut vești bune pentru români și a declarat că în anul 2021 pensiilor vor fi majorate din nou. Premierul nu a spus cu ce procent, însă i-a asigurat pe toți pensionarii din țară că se vor bucura de bani mai mulți în anul care vine. El a mai precizat că majorarea pensiilor trebuie făcută în funcție de mai mulți indicatori economici, așa că nu poate preciz aîn momentul de față care va fi procentulc u care se vor mări pensiilor românilor.

Acest articol a fost actualizat la: 2020-12-07T10:36:46+02:00 10:36

Share
Scris de
Cristina Bosioc

Acest site foloseste cookies.

Read More