La nivelul Uniunii Europene se derulează un proiect care are în vedere creșterea salariului minim brut în țările sărace, unde acesta este mult mai mic decât media la nivel european. Printre acestea state se numără și România, al cărui salariu minim brut este unul destul de mic, printre cele mai mici chiar, care atrage atenția. Astfel, prin intermediul proiectului, Uniunea Europeană vrea ca fiecare român să aibă un salariu minim brut de 1100 de euro pe lună.
Salariul minim brut al României este al 4-lea cel mai mic din Uniunea Europeană. Acesta valorează 461 de euro ceea ce înseamnă un procent de aproximativ 42% față de media europeană, nici măcar jumătate. Salariu variază în funcție de stat, pentru că impozitarea este diferită, însă cele mai mari salarii sunt înregistrate în Danemarca şi Luxembrug, unde un lucrător câştigă cel puţin 2.100 de euro lunar.
După aceste două state urmează Austria, unde un muncitor câștigă minim 2.000 de euro, și Suedia, unde un angajat poate încasa lunar minim 1.850 de euro brut.
Încă de câteva luni, oficialii europeni au în vedere introducerea salariilor minime echitabile. La începutul acestui an, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat că vrea ca fiecare angajat din UE să aibă „un salariu minim echitabil care să îi permită un trai decent, indiferent de locul în care lucrează”.
Deși majoritatea statelor au fost semnificativ afectate de pandemia de coronavirus din punct de vedere economic, s-a lucrat la acest aspect, de creștere a salariului minim brut în state precum România și Bulgaria, însă procesul este unul greu, de durată.
Cu toate acestea, ministrul finanțelor, Florin Cîțu, a anunțat că economia României a crescut cu 5,6% în trimestrul 3 al acestui an, motiv pentru care salariile vor crește în 2021. Oficialul a subliniat faptul că această revenire a României este cea mai mare din ultimii 20 de ani, motiv pentru care vor fi făcute îmbunătățiri în veniturile românilor.
„Revenirea economiei, deci trimestrul 3 în 2020 relativ la trimestrul 2 este cea mai rapidă revenire a economiei noastre din ultimii 20 de ani (…) România stă foarte bine când comparăm evoluția pentru tot anul 2020 și, în plus, România este printre puținele țări, cred că sunt două țări, care vor evita recesiunea tehnică în 2020. Asta înseamnă că nu vom avea două trimestre cu dinamică negativă în 2020.”, a anunțat Florin Cîțu.
Acest site foloseste cookies.
Read More