Economic

Vești bune pentru români! Apar 11 noi tipuri de salarii minime. Vor fi plătiți în funcție de studii

Parlamentul a aprobat un proiect de lege propus de reprezentanții tuturor partidelor. Proiectul prevede introducerea salariului minim diferențiat, în funcție de pregătirea angajaților. Astfel, este vorba de 11 noi salarii minime, iar un angajat care are studii superioare finalizate și o calificare importantă  în activitatea pe care o desfășoară, precum doctoratul obținut, trebuie să fie plătit cu cel puțin 4.460 de lei brut.

Vești bune pentru români! Apar 11 noi tipuri de salarii minime. Vor fi plătiți în funcție de studii

Legea a fost inițiată de 37 de parlamentari de la toate partidele. Proiectul merge la promulgare la președintele Klaus Iohannis. Deputații au votat, fiind obținute 212 voturi „pentru”, 94 „împotrivă” şi două abţineri. Astfel, vor exista 11 noi salarii minime, diferențiate în funcție de calificarea angajatului și postul ocupat. În prezent există doar trei tipuri de salarii minime: salariul minim pentru cei fără studii superioare, pentru cei cu studii superioare și pentru cei din domeniul construcțiilor.

În funcțiile de studiile persoanei, salariul brut lunar va varia, prin aplicarea unui coeficient raportat la salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, respectiv 2.230 de lei. Coeficientul pornește de la valoarea de 1, pentru muncitorii necalificați și ajunge până la valoarea 2, pentru cei care au doctorat.

Astfel, un muncitor necalificat este plătit cu valoarea salariului minim brut – 2.230 de lei. În cazul celui cu studii superioare sau școala profesională, salariul minim brut va ajunge la suma de 2.676 de lei, în timp ce angajatul cu studii superioare și diplomă de masterat, va primi un salariu în valoare de 4.014 lei.

Cel mai mare salariu minim va fi primit de angajatul cu studii superioare, dar și cu doctoratul în domeniul activității desfășurate. Suma de bani se va ridica la cel puțin 4.460 de lei brut.

„Prin stabilirea unor indicatori minimali de ierarhizare privind salarizarea personalului din economia naţională se urmăreşte garantarea unor forme de protecţie minimă a venitului salariatului, precum şi menţinerea unei motivări adecvate a muncii prin evitarea aplatizăr’ii excesive a grilei de salarizare.”, explică iniţiatorii legii.

 

Acest site foloseste cookies.

Read More