Economic
Vouchere de masă caldă pentru vârstnici. Când vor fi primite ajutoarele
Pentru că economia a fost afectată de criza sanitară și românii au simțit pe deplin efectele acesteia, Guvernul a decis relansarea acestui domeniu prin implementarea a mai multe măsuri în acest sens. Printre măsurile adoptate se numără și acordarea unor vouchere de masă caldă pentru vârstnici. Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, a anunțat că executivul a aprobat miercuri măsura privind distribuirea acestor ajutoare. Află despre ce sumă este vorba.
Vouchere de masă în valoare de 180 de lei lunar
Guvernul României va acorda vouchere de masă caldă pentru persoanele care au venituri la nivelul pensiei minime și au împlinit vârsta de 75 de ani. Măsura aprobată miercuri, 14 octombrie, este finanțată din fonduri europene și vizează în jur de 300.000 de beneficiari. Fiecare persoană care se încadrează în condițiile impuse de stat va primi lunar 180 de lei pentru achiziționarea unei mese calde în fiecare zi.
Voucherele pentru masă caldă se vor repartiza în prima săptămână din luna decembrie şi se vor da retroactiv, respectiv pe lunile septembrie, octombrie, noiembrie şi decembrie. Astfel, beneficiarii vor avea încărcați pe vouchere sau pe card 720 de lei. Tichetele vor fi folosite doar în scopul achiziției de mese calde. În caz contrar, dacă cineva încearcă să le utilizeze cu alt scop, va fi sancționat.
„Astfel, toţi beneficiarii, respectiv persoanele în vârstă de peste 75 de ani, cu venituri la nivelul pensiei minime sociale, aproximativ 300.000 de beneficiari, vor avea cei 720 de lei încărcaţi pe vouchere sau carduri în prima săptămână a lunii decembrie 2020”, a precizat Marcel Boloş.
O altă măsură aprobată de către Guvernul Orban este un ajutor pentru elevii din clasele I – IV, aproximativ 300.000 de copii, care vor beneficia de vouchere în regim after school pentru achiziția de rechizite, obiecte necesare la școală. Şcolile sunt stabilite prin ordin al Ministerului Educației și Cercetării, iar tipurile de activități urmează a fi definite prin Ghidul Solicitantului, odată cu lansarea acestuia în dezbatere publică. În proiectul-pilot vor fi incluse 150 de școli.
„Cea de-a patra măsură care a fost adoptată de către Guvernul Orban este cea referitoare la voucherele pentru educație în regim after school. Acestea, după cum știți, au fost inițiate și aprobate sub formă de lege și au în prezent, după aprobarea măsurii de astăzi, o valoare de 200 de lei/lună. Beneficiarii sunt elevii din clasele I – IV, aproximativ 300.000 de copii ar urma să intre în acest program pilot pe care îl vom desfășura în perioada următoare, după lansarea apelului.”, a mai adăugat Marcel Boloș.