Când se închid școlile. Anunț important din partea premierului

11.10.2020
Când se închid școlile. Anunț important din partea premierului

Situația din România este din ce în ce mai dificilă, având în vedere că numărul de cazuri a crescut semnificativ în ultima perioadă. În ultimele zile, a fost depășit pragul de 3000 de infectări zilnice, ceea ce reprezintă cu adevărat o îngrijorare atât pentru cetățeni, cât și pentru autoritățile responsabile de gestionarea crizei sanitare. Având în vedere că școlile s-au deschis și reprezintă cu adevărat un subiect controversat, Ludovic Orban a explicat când ar putea fi acestea închise, în contextul exploziei de cazuri, în special în Capitală.

Ludovic Orban anunță când se închid școlile

În România, lucrurile par să scape de sub control. Numărul de infectări a ajuns la 3000 de îmbolnăviri zilnice, ceea ce pune în alertă autoritățile. Deși situația este una destul de gravă, au avut loc alegerile locale, dar, cel mai controversat subiect rămân tot școlile. Acestea au fost deschise în urmă cu aproximativ o lună, ceea ce a dat curs la numeroase idei contradictorii.

Având în vedere că în București sunt depistate cele mai multe cazuri și Capitala se apropie de rata de incidență de la 3 la mia de locuitori, cumulate în 14 zile, premierul a explicat, la finalul vizitei la DSP, că școlile din Capitală vor trece integral în regim online atunci când se va atinge acest prag, pentru că așa prevede hotărârea de Guvern. În plus, în ordinul comun Ministerului Sănătății și Ministerului Educației, acest indice  înseamnă trecerea la scenariul roșu și anumesusținerea tuturor cursurilor online.

Cât despre carantinarea Bucureștiului, Orban nu exclude această variantă, având în vedere că situația este una dificilă și se complică de la zi la zi, Capitala ocupând primul loc în lista cu cele mai afectate zone. Se va încerca izolarea zonelor afectate, carantinarea doar a unor cartiere, unde lucrurile scapă de sub control, dar se poate ajunge și la închiderea întregii Capitale.

„Este reglementat în hotărârea de guvern. Dacă este depăşită rata de incidenţă de 3 la mie, cazuri cumulate pe ultimele 14 zile, şcolile vor trece în regim online, integral. De asemenea – aici trebuie făcută o evaluare foarte serioasă, ştiţi că, de regulă, am zis că scoatem focarele, cazurile care nu reflectă răspândirea în comunitate – se poate ajunge inclusiv la carantinarea anumitor zone. Sperăm să nu se ajungă aici şi am convingerea că oamenii înţeleg situaţia prin care trecem, că vor avea grijă şi că se vor păzi de infectare.”, a precizat premierul.