Crește numărul școlilor care intră în scenariul roșu. Ce se va întâmpla cu elevii

14.10.2020
Crește numărul școlilor care intră în scenariul roșu. Ce se va întâmpla cu elevii

Din păcate, crește numărul școlilor din România care intră în scenariul roșu – școala online. Conform statisticii anunțate de către Monica Anisie, miercuri, 14 octombrie 2020, s-au înregistrat 789 de unități de învățământ în scenariul 3, adică roșu, 5.234 în scenariul galben, și 11.633 în scenariul verde. Ministrul Educației a precizat că numărul este în creștere față de ultima raportare.

Mai multe școli în scenariul roșu

Numărul școlilor în scenariul roșu este în creștere, în țara noastră. Din cauza răspândirii noului virus, tot mai multe unități de învățământ trec la scenariul 3, adică cel în care școala se face online, de acasă.

Ministrul Educației și Cercetării a declarat că monitorizează dinamica scenariilor de funcționare a unităților de învățământ, la nivelul țării, și că această dinamică este influențată de evoluția situației epidemiologice din fiecare țară.

La acest moment, avem un număr de 789 de unități de învățământ care funcționează sub scenariul roșu. Dintre acestea, 233 figurează în acest scenariu din cauza cazurilor de coronavirus înregistrate, în timp ce 556 de școli figurează în acest scenariu ca urmare a ratei de incidență a cazurilor din localitatea în care funcționează ori a infrastructurii școlare/școli în care se execută diverse lucrări de reabilitare.

5.234 școli în scenariul galben

În România, în luna octombrie 2020, se înregistrează un număr de 5.234 de instituții de învățământ care figurează în scenariul galben.

Acest scenariu presupune participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, respectiv revenirea parțială (prin rotație de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție.

11.633 de școli în scenariul verde

În scenariul verde, elevii merg la școală în fiecare zi, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție sanitară.

Criteriul epidemiologic în baza căruia unitățile/instituțiile de învățământ stabilesc unul dintre cele trei scenarii de funcționare este rata incidenței cumulate. Cu alte cuvinte, numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile se raportează la 1.000 de locuitori.