Klaus Iohannis: „Școala nu va începe în condiții normale”

30.07.2020
Klaus Iohannis: „Școala nu va începe în condiții normale”

Președintele României a declarat că școala nu va începe în condiții normale și asta pentru că pandemia nu va trece până în luna septembrie. Șeful statului vorbește despre câteva scenarii în care se vor desfășura cursurile, însă acestea vor fi prezentate public în maxim două săptămâni.

„Școala nu va începe în condiții normale”

Se apropie luna septembrie în care, teoretic, în școli va suna clopoțelul. Spunem teoretic pentru că, deocamdată, nu se cunosc condițiile de desfășurare a orelor. Autoritățile încă dezbat scenarii legate de noul an școlar. Iohannis a precizat că ar putea fi un sistem mixt, şcoală online cu prezenţa elevilor în unitatea de învăţământ.

Tot el a declarat că școala nu va începe în condiții normale, pentru că pandemia nu va trece până în septembrie. În acest sens, președintele spune că s-au făcut progrese importante în conturarea unor strategii pentru desfășurarea orelor.

„Această situaţie a deschiderii noului an şcolar şi implicit a noului an universitar este una de extremă importantă şi mă preocupă foarte mult. Am avut numeroase discuţii cu conducerea Ministerului Educaţiei, cu specialişti, cu alţi membri din Guvern cu atribuţii pe această zonă. S-au făcut progrese importante în conturarea unor strategii, unor scenarii. Am invitat pe premier, ministrul Educaţiei şi mai mulţi miniştri pentru o discuţie pe care o vom avea săptămâna viitoare când sper să putem contura câteva scenarii pe care le spunem apoi public”, a declarat Klaus Iohannis.

Scenariu mixt pentru desfășurarea orelor

Oricare ar fi aceste scenarii, școala nu va începe în condiții normale. Președintele spune că ar fi foarte complicată să avem numai școală online, și că se îndreaptă spre un scenariu mixt.

„Şcoala sigur nu va începe în condiţii normale fiindcă pandemia până în septembrie nu va dispărea. Ar fi foarte complicat să avem numai şcoală online. Şi atunci sigur ne îndreptăm spre un scenariu mixt, unde probabil şi în funcţie de condiţiile locale vom avea mai mult şcoală normală, cu elevii la şcoală sau mai mult online sau sistem mixt. Ce se va întâmpla va fi stabilit într-o săptămână sau două. Măsurile pe care le vom lua sunt gândite în primul rând pentru siguranţa copiilor, a cadrelor didactice şi pentru a asigura un proces educaţional de bună calitate”, a mai susținut Iohannis.