Connect with us
Accident deosebit de grav, soldat cu 13 morți

Externe

Accident deosebit de grav, soldat cu 13 morți

Treisprezece persoane au murit şi două au fost rănite vineri în coliziunea dintre două autoturisme de transport persoane pe o autostradă aflată la nord-vest de Moscova, relatează AFP.

Accidentul s-a produs când un minibus a ieşit de pe banda sa şi a lovit un autobuz de talie mai mare în apropiere de oraşul Tver, potrivit unui responsabil al ministerului regional contactat de AFP.

Toate persoanele decedate erau pasageri ai minibusului. Două persoane au fost spitalizate, potrivit autorităţilor.

Peste 19.000 de persoane au murit anul trecut în accidente rutiere în Rusia, potrivit statisticilor oficiale.

Te-ar putea interesa și: Catastrofă feroviară în Africa de Sud

În jur de 320 de persoane au fost rănite după ce un tren plin care călătorea de la Johannesburg în capitala Pretoria a intrat într-un tren oprit, au anunţat vineri autorităţile Metrorail, relatează Reuters.

Coliziunea, care s-a produs joi seară, la ora locală 17:50 (15.30 GMT), în timpul orei de vârf, s-a soldat cu răni serioase pentru 32 de pasageri, deşi viaţa nu le este pusă în pericol.

„Navetiştii răniţi au fost transportaţi pentru îngrijiri medicale la diferite spitale”, a precizat Metrorail într-un comunicat.

„O comisia de anchetă va fi formată în curând pentru a stabili cauzele accidentului”, a adăugat Metrorail.

În luna ianuarie, un accident de tren similar la periferia Johannesburg s-a soldat cu 200 de răniţi.

Africa de Sud are cea mai mare reţea feroviară de pe continent, dar aceasta a fost afectată de managementul necorespunzător şi de investiţiile reduse, care au dus la scăderea numărului de pasageri, deşi călătoria cu trenul rămâne cea mai ieftină formă de transport public.

Într-un raport recent, Autoritatea de reglementare în domeniul siguranţei feroviare a precizat că, în anul financiar 2016/17, 495 de persoane au murit în incidente produse pe căile ferate ale ţării, iar 2.079 au fost rănite. Bilanţul morţilor a crescut cu 5% faţă de anul precedent.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Externe

To Top