Connect with us
Ambasadorul Ion Jinga este noul preşedinte al Comisiei ONU pentru Dezarmare şi Securitate Internaţională

Externe

Ambasadorul Ion Jinga este noul preşedinte al Comisiei ONU pentru Dezarmare şi Securitate Internaţională

Ambasadorul Ion Jinga, care este reprezentantul permanent al României la Organizaţia Naţiunilor Unite din anul 2015, a fost ales marţi preşedinte al Comisiei ONU pentru Dezarmare şi Securitate Internaţională (Comisia I). Mandatul urmează să fie exercitat pe durata celei de-a 73-a sesiuni a Adunării Generale, în perioada septembrie 2018 – septembrie 2019.

Este pentru prima dată când un diplomat român este ales în funcţia de preşedinte al acestei comisii principale a Adunării Generale a ONU, potrivit sursei citate, care menţionează că, anterior, diplomaţi români au ocupat de cinci ori funcţia de vice-preşedinte (1972, 1983, 2002, 2003 şi 2014).

Citește și: Ambasadorul Palestinei în România a fost rechemat la Ramallah pentru consultări

‘Această alegere reprezintă o recunoaştere a angajamentului pe termen lung al României în favoarea multilateralismului, precum şi a contribuţiei ţării noastre la activitatea Comisiei ONU pentru Dezarmare şi Securitate Internaţională. România are o tradiţie solidă de leadership în cadrul ONU şi o reputaţie de promotor onest şi imparţial al păcii”, a apreciat Jinga în alocuţiunea susţinută cu ocazia alegerii în funcţie.

Ambasadorul român a evidenţiat o serie de contribuţii ale ţării noastre la promovarea păcii şi securităţii internaţionale în cadrul ONU: membru fondator al Conferinţei ONU pentru Dezarmare; preşedinte al Comitetului privind combaterea armelor de distrugere în masă şi vectorilor purtători (Comitetul 1540, denumit astfel după numărul rezoluţiei adoptate de Consiliul de Securitate, în anul 2004).

Preşedinte al Comisiei Pregătitoare (PrepCom) a Organizaţiei Tratatului pentru Interzicerea Totală a Experienţelor Nucleare (CTBTO); iniţiator, alături de Germania, al rezoluţiei bianuale privind transparenţa cheltuielilor militare (MILEX), adoptată de Adunarea Generală ONU începând cu 1998.

Citește și: Ambasadorul SUA Hans Klemm a ajuns la Palatul Victoria

”(…) România va continua să îşi aducă contribuţia activă în cadrul Comisiei I, în conformitatea cu Carta ONU şi cu normele dreptului internaţional. Abordarea Preşedinţiei Comisiei va fi una de ‘honest broker’, caracterizată de transparenţă, pentru identificarea celor mai bune soluţii de prezervare a păcii”’, a subliniat Jinga.

Comisia pentru Dezarmare şi Securitate Internaţională, denumită şi ”Comisia I”, este unul dintre cele şase organisme principale de specialitate ale Adunării Generale a ONU, în cadrul cărora sunt reprezentate toate statele membre ale organizaţiei.

În desfăşurarea activităţii, Comisia I are ca obiectiv promovarea principiilor generale de cooperare între state pentru menţinerea păcii şi securităţii internaţionale, precum şi consolidarea stabilităţii globale prin reducerea armamentelor.

Portofoliul Comisiei I include toate aspectele din sfera de aplicare a Cartei ONU referitoare la funcţiile şi competenţele oricărui organ al Organizaţiei Naţiunilor Unite în domeniile dezarmării şi ameninţărilor globale la adresa păcii.

Continue Reading
You may also like...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Externe

To Top