Atac Terorist asupra României: 1 român a murit și altul a fost rănit. „A fost un erou”

Ultimul update: marți 3 septembrie 2019 21:01 Data publicării: marți 3 septembrie 2019 21:01

Un reprezentant al misiunii diplomatice a României la Kabul a murit, iar altul a fost grav rănit în urma atacului terorist care a avut loc în noaptea de luni spre marţi, la Kabul, în Afganistan, informează Ministerul Afacerilor Externe.

„În cursul nopţii de 2 spre 3 septembrie, în cadrul campusului în care îşi desfăşoară activitatea Ambasada României la Kabul a avut loc un atac terorist îndreptat împotriva cetăţenilor străini. În urma atacului, un reprezentant al misiunii diplomatice a României la Kabul a decedat, iar altul a fost grav rănit”, se precizează într-un comunicat al MAE.

Cetăţeanul român rănit urmează să fie transferat cât de curând posibil în Europa, în funcţie de evoluţia stării de sănătate, pentru a beneficia de asistenţă medicală de specialitate, precizează ministerul român.

Ministrul Afacerilor Externe, Ramona Mănescu, a avut o convorbire telefonică cu şeful misiunii diplomatice a României la Kabul şi rămâne în legătură permanentă pentru acordarea sprijinului necesar, arată sursa citată.

MAE precizează că atât şeful misiunii diplomatice, cât şi şeful echipei de pază din cadrul ambasadei au fost evacuaţi într-o bază militară din apropiere, fiind în afara oricărui pericol.

Reprezentantul Ambasadei României la Kabul rămâne în contact cu Centrala Ministerului Afacerilor Externe şi cu toate autorităţile competente în vederea repatrierii trupului neînsufleţit, precum şi a transferului, în condiţii de siguranţă, a cetăţeanului român rănit.

Ministerul Afacerilor Externe condamnă în termenii cei mai fermi atacul terorist şi reiterează sprijinul României în lupta împotriva terorismului, în toate formele sale de manifestare.

MAE transmite condoleanţe familiei românului mort.

Ministrul Afacerilor Externe, Ramona Mănescu – „Este un moment tragic pentru România, nu doar pentru MAE, pentru că un om tânăr, născut în 1976, și-a pierdut viața. Și-a dat viața pentru a-i salva pe ceilalți, într-un efort de a combate acest atac. Este incredibil cum în continuare, cu toate eforturile pe care România și toate țările partenere NATO le fac în Afganistan, în continuare avem aceste atacuri teroriste.

E la ordinea zilei această situație. Atacul a început aseară, sigur este un atac susținut, cu mașini-capcană, cu tot tacâmul, așa cum sunt obișnuiți teoriștii talibani. Colegul nostru care e rănit e în afara oricărui pericol, este stabil. Încercăm să-l transportăm acasă. Deocamdată toți oamenii noștri sunt în siguranță, într-un campus NATO. 12 diplomați au fost în total”.

Loading...
Sursa: Huff.ro
Știri despre:   
Comentarii