Connect with us

Externe

Aventura cățelușei Pip, abandonată de nevoie de stăpâni! I-a revăzut după cinci luni de chin

Pip – o cățelușă abandonată de nevoie, de stăpânii ei a trăit aventura vieții până când a revenit în sânul familiei. Pip a fost lăsată în urmă, în momentul în care familia sa a trebuit să părăsească de urgență țara. Când au aflat că trebuie să plece din SUA în mai puțin de 48 de ore, Zoe, Guy și cei doi fii ai lor, și-au făcut bagajele și au plecat fără cățelușa Pip. Ce a urmat este incredibil de emoționant.

Aventura cățelușei Pip, abandonată de nevoie de stăpâni! I-a revăzut după cinci luni de chin

Cățelușa Pip a fost abandonată din cauza regulilor stricte care vizează importul animalelor de companie în Australia. Stăpânii ei au făcut tot posibilul să nu o lase pe drumuri, însă au întâmpinat foarte multe obstacole. Inițial, au dus-o pe Pip la o prietenă de familie din Carolina de Nord. Au condus 8 ore ca să ajungă la destinație unde aveau să afle că femeia are deja  doi câini mari și nu o poate primi și pe Pip. O iubitoare de animale din zonă a fost cea care s-a oferit să o găzduiască pe cățelușă pentru o perioadă.

Între timp, stăpânii ei încercau să rezolve problemele birocratice care îi împiedicau să-și aducă animalul de companie din SUA în Australia.

Și ca să fie și mai greu, în aceeași perioadă au fost instituite restricțiile de călătorie din cauza noului virus, iar Zoe și Guy nu au mai putut să se întoarcă în Australia după cățelușă.

Aici a început adevărata aventură a lui Pip care nu numai că a călătorit singură cu avionul, ci a avut de făcut o serie de zboruri până a ajuns acasă.

Revedere după cinci luni

Traseul cățelușei a fost Los Angeles – Auckland – Noua Zeelandă. Totul s-a întâmplat cu ajutorul și sub supravegherea unei asociații pentru protecția animalelor.

Când a ajuns în Auckland, Pip a intrat în carantină, apoi în Melbourne a mai stat încă 10 zile tot în carantină. Pe 3 august urma să ajungă în Sydney, ceea ce nu s-a mai întâmplat pentru că statul Virginia și-a închis granițele din cauza creșterii alarmante a infectărilor cu noul virus.

Aceasta fiind situația, stăpânii patrupedului au apelat la o rudă din Melbourne care a găzduit-o pe cățelușă câteva zile până când aceasta a ajuns, într-un final, la stăpânii ei.

Pe 11 august, la cinci luni distanță de ziua în care a fost despărțită de stăpânii ei, cățelușa Pip a ajuns, din nou, în sânul familiei.

 

 

 

Continue Reading
You may also like...

Emanuela Ursu - Pasionată de știri și de noutăți din orice domeniu de activitate, lucrez în presa scrisă din anul 2015, din timpul studiilor de master. Absolventă a Facultății de Comunicare și Relații cu Publicul, am fost, de-a lungul timpului, reporter de teren, redactor și editor pentru mai multe publicații.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Externe

To Top