Realizările lui Barack Obama în cei opt ani la Casa Albă

20.01.2017
Realizările lui Barack Obama în cei opt ani la Casa Albă

Vineri, Barack Obama părăsește Casa Albă. Cel de-al 44-lea președinte al Statelor Unite, își încheie cel de-al doilea mandat și predă cheile puterii republicanului Donald Trump.

În urma sa, Barack Obama lasă reforme majore, precum cea din sistemul de asigurări medicale, supranumit Obamacare și succese precum redresarea economiei în urma crizei și crearea unui număr record de locuri de muncă.

Primul președinte de culoare al Statelor Unite a avut și neîmpliniri pe parcursul celor două mandate. Obama nu a reușit să închidă definitv închisoarea Guantanamo și nu a realizat reformele pe care și le dorea în domeniul controlului armelor.

Însă, cu toate suișurile și coborâșurile din cei opt ani petrecuți în Biroul Oval, Obama se bucură de o rată de susținere foarte mare, iar plecare lui de la Casa Albă este întâmpinată cu regret de milioane de oameni din întreaga lume. Susținătorii președintelui democrat se tem de ce se va întâmpla cu moștenirea Obama, după venirea la putere a republicanului Trump.

Realizările lui Barack Obama după opt ani la Casa Albă

1. Primul președinte de culoare al SUA

Barack Obama va rămâne în istorie ca primul președinte de culoare al Statelor Unite. Istoria Americii este încă marcată de amintirile perioade sclavagiste, iar discriminarea rasială este departe de a fi doar parte a trecutului. Alegerea lui Obama în 2008, în funcția de președinte, a adus bucuria și speranța în rândul a zeci de milioane de americani de culoare, latino și asiatici.

2. A stopat recesiunea economică

Obama a intrat pentru prima oară în Biroul Oval într-o perioadă în care America trecea prin cea mai puternică recesiune economică de la Marea Depresie din 1928.

La doar o lună de la preluarea puterii, Obama a semnat „The American Reinvestment and Recovery Act” (Legea de reinvestire și recuperare americană), care în ciuda criticilor din tabăra republicană, a ajutat la redresarea economiei americane. Deși era conceput ca un plan pe zece ani, în doar șase luni, actul a pus capăt recesiunii iar GDP-ul a intrat pe creștere.

Planul a crescut economia cu 3,9 până la începutul lui 2010, taxele au fost reduse cu 288 miliarde de dolari iar alte 244 de miliarde au fost folosite pentru asistență socială, educație și sănătate.

3. Reforma sistemului de asigurări medicale – Obamacare

În 2010 Obama a semnat noua lege a sănătății, care a devenit cunoscută ca Obamacare. Astfel, se dorea reducerea costurilor în sănătate și crearea unor asigurări de sănătate pentru cei care nu erau deja asigurați. Fără această reformă, serviciile medicale pe sistemul Medicare nu puteau fi acordate tuturor cetățenilor.

Noua lege a redus costul celor mai scumpe sisteme de sănătate din america: accesul la unitățile de urgență și tratamentul bolilor cronice. Obamacare presupune compensarea unor medicamente, ale căror cost urma să fie plătit din taxele cetățenilor avuți, spre avantajul clasei de mijloc.

De când legea a intrat în vigoare, în 2010, 20 de milioane de americani au primit acces la îngrijiri medicale. Legea a avut ca efect și un număr mai mare de servicii medicale disponibile celor asigurați precum și protejarea pacientului în fața firmelor de asigurări de sănătate.

4. Reforma sistemului de justiție

Departamentul de Justiție din mandatul lui Barack Obama a luptat pentru reformarea unui sistem în care persoanele de culoare erau dezavantajate. În pușcăriile din Statele Unite sunt închiți aproape 2,2 milioane de oameni, aproximativ 25% din toți prizonierii din lume.

Inițiativele din domeniul Justiției au dus la reducerea sentințelor, la îmbunătățirea siguranței publice și au redus cu 80 de miliarde de dolari costurile pentru închisori. Obama a comutat sentințele a 1,176 de persoane și a grațiat alte 148.

5. Revitalizarea industriei auto

În 2008, Obama a salvat industria auto din Statele Unite, care se afla în pragul colapsului. Acum, această industrie este profitabilă pentru prima oară în ultimii 15 ani și creează noi locuri de muncă în ritm rapid.
Noi standarde auto implementate de administrația Obama le cer companiilor să funcționeze la un nivel competitiv cu cele din Germania sau Japonia.

Atât General Motors cât și Chrysler au fost salvate de la faliment și au ajuns să creeze 340.000 noi locuri de muncă. Industria auto reprezintă 3,6% din GDP-ul SUA, aproximativ 500 de miliarde de dolari.

6. Investiții în energie regenerabilă

De la venirea la putere a lui Barack Obama, generează de 30 de ori mai multă energie solară decât în 2008, iar prețul panourilor solare a scăzut cu 60%. În 2014, președintele a anunțat restricții privind emisiile de carbon, pentru a elimina gazele cu efect de seră.

Potrivit administrației Obama, aceste măsuri vor duce la eliminarea poluării cu dioxid de carbon din toate mijloacele de transport și reducerea poluării cauzate de centralele electrice cu 30% până în 2030.

7. Uciderea lui Osama bin Laden

În 2011, o echipă Navy Seals l-a eliminat pe cel care a orchestrat atacul terorist din 11 septembrie 2001,în buncărul în careacesta se ascundea, în Pakistan.

Obama a pus capăt capăt operațiunilor militare americane din Iraq și Afganistan. Cu toate acestea, luptele în acele zone continuă.

Potrivit experților militari, SUA participă la operațiuni în 138 de state și doar în 2016, armata americană a folosit 26.000 de bombe.

8. Acordul nuclear cu Iran

Administrația Obama și guvernul iranian au semnat în 2015, un acord de pace nucleară, împreună cu Uniunea Europeană, Rusia și China. Acordul are ca scop reducerea capacității Iranului de a produce o armă nucleară în următorii 15 ani.

Obiectivul este limitarea programului iranian de înarmare nucleară, în schimbul ridicării sancțiunilor economice impuse de ONU.

9. Campania împotriva violenței sexuale

Barack Obama și vicepreședintele Joe Biden au lansat o campanie de conștientizare a abuzului sexual și violenței împotriva femeilor. Programul areca scop stoparea atacurilor de acest gen în campusurile universitare in țară.

În urma cazului lui Brock Turner, studentul de la Stanford care a violat o colegă dar a ieșit mai devreme din închisoare pentru bună purtare,cei doi au anunțat că nu vor vizita nici o universitate care nu ia în serios sesizările de abuz sau viol.

Biden și Obama au trimis informări tuturor universităților care sunt finanțate și de la buget, cerându-le să își modifice regulile pentru a spriji și apăra potențialele victime. De asemenea,elesunt obligate să îi învețepe studenți cum să prevină sau să reacționeze în astfel de situații.

10. Sprijinirea căsătoriilor între persoane de același sex

Barack Obama a fost un președinte care a spart multe tabuuri, însă cel mai controversat pas a fost sprijinirea legislațieie prin care căsătoriile între persoane de același sex a fost declarată legală în toate statele din America.

În 2015, Curtea Supremă a hotărât ca persoanele LGBT se pot căsători cu oameni de același sex. Votul a fost strâns, 5 la 4,însă victoria reprezentanților comunității gay a făcut ca legile ce definesc căsătoria ca parteneriatul dintre un bărbat și o femeie să fie declarate neconstituționale.