Bob Dylan a câştigat premiul Nobel pentru literatură pe 2016

13.10.2016
Bob Dylan a câştigat premiul Nobel pentru literatură pe 2016

Premiul Nobel pentru literatură pe 2016 a fost câștigat de cântăreţul american Bob Dylan. Numele laureatului Nobel pentru literatură din acest an a fost anunţat într-o conferinţă de presă, la Stockholm, de Sara Danius, secretarul permanent al Academiei Suedeze, potrivit news.ro.

Anul trecut, premiul Nobel pentru literatură a fost atribuit scriitoarei bieloruse Svetlana Aleksievici ”pentru scrierile ei polifonice, memorial al suferinţei şi curajului în epoca noastră”, potrivit motivaţiei prezentate de Comitetul Nobel.

Sezonul premiilor Nobel din 2016 a debutat pe 3 octombrie, odată cu atribuirea premiului pentru medicină, ce a fost acordat cercetătorului japonez Yoshinori Ohsumi, pentru descoperirea mecanismelor autofage.

Pe 4 octombrie, premiul Nobel pentru fizică a fost decernat cercetătorilor David Thouless, Duncan Haldane şi Michael Kosterlitz pentru descoperiri teoretice în domeniul tranziţiilor de fază şi fazelor topologice ale materiei.

Pe 5 octombrie, cercetătorii Jean-Pierre Sauvage, J. Fraser Stoddard şi Bernard L. Feringa au câştigat premiul Nobel pentru chimie pentru designul şi sinteza maşinilor moleculare.

Premiul Nobel pentru pace, singurul care este atribuit de Norvegia, a fost decernat preşedintelui columbian Juan Manuel Santos, pentru încheierea unui acord cu gherila marxistă FARC care să pună capăt unui război civil ce durează de peste o jumătate de secol în această ţară.

Luni, 10 octombrie, economistul britanic Oliver Hart, de la Universitatea Harvard, şi finlandezul Bengt Holmstrom, de la Massachusetts Institute of Technology, au câştigat premiul Nobel pentru economie, datorită contribuţiilor aduse la dezvoltarea teoriei contractului.

Fiecare laureat Nobel primeşte o diplomă, o medalie din aur şi un cec în valoare de 8 milioane de coroane suedeze (circa 832.000 de euro).

Ceremoniile oficiale de înmânare a premiilor Nobel vor avea loc la Stockholm şi Oslo pe 10 decembrie, ziua în care se comemorează moartea fondatorului acestor distincţii, industriaşul şi filantropul suedez Alfred Nobel (21 octombrie 1833 – 10 decembrie 1896).