Canada se opune ca Rusia să revină în G8

Ultimul update: vineri 23 august 2019 02:40 Data publicării: vineri 23 august 2019 02:40
Autor , în Externe

Canada se opune unei reveniri la formula G8 prin reprimirea Rusiei, atât timp cât Moscova nu va elibera teritoriile din estul Ucrainei pe care le-a anexat, a declarat joi şefa diplomaţiei canadiene Chrystia Freeland, informează AFP şi Reuters.

„Încălcarea dreptului internaţional de către Rusia prin invadarea Crimeii şi anexarea Donbasului şi susţinerea în continuare a războiului (în această regiune din estul Ucrainei) nu le lasă altă alegere, de aceea este exclusă” din grupul celor mai industrializate 8 ţări, a declarat ministrul canadian al afacerilor externe în cadrul unei conferinţe de presă.

„Nu susţinem ideea ca Rusia să fie re-invitată”, a declarat presei o sursă a guvernului de la Ottawa.

Şefa diplomaţiei canadiene a făcut această declaraţie în ajunul plecării premierului Justin Trudeau la Biarritz (în sud-vestul Franţei), unde la sfârşitul acestei săptămâni are loc summitul G7 (Germania, Canada, SUA, Franţa, Italia, Japonia şi Regatul Unit).

O opozantă înverşunată a regimului lui Vladimir Putin, Chrystia Freeland a lăsat însă deschisă uşa unei eventuale reabilitări.

„Toată lumea va fi foarte foarte fericită să invite Rusia să fie din nou membră a G7, odată ce va părăsi Crimeea şi Donbasul, este foarte simplu” a afirmat oficialul canadian.

Poziţia exprimată de Canada se alătură celei făcute publice miercuri de Franţa, când preşedintele Emmanuel Macron a apreciat drept „pertinent ca în viitor Rusia să se poată alătura G8”, cu condiţia că „o soluţie să fie găsită în legătură cu Ucraina pe baza acordurilor de la Minsk”. AGERPRES

Sursa: Huff.ro
Știri despre:   
Comentarii