Cele trei atacuri de la New York, New Jersey şi din Minnesota reaprind teama de terorism

Ultimul update: luni 19 septembrie 2016 07:28 Data publicării: luni 19 septembrie 2016 07:28
Autor , în Externe

Cele trei atacuri de la New York, New Jersey şi din Minnesota reaprind teama de terorism

Autorităţile americane au anunţat duminică seara că nu dispun de vreun element care să lege cele trei atacuri comise sâmbătă la New York, în New Jersey şi Minnesota, însă practic toată lumea se teme că este vorba despre terorism – intern sau jihadist, relatează AFP.

Două dintre aceste atacuri, aproape simultane, s-au soldat în total cu 38 de răniţi – 29 în explozia care a avut loc sâmbătă seara în cartierul de lux Chelsea, în centrul Manhattanului -, iar alte nouă persoane au fost rănite într-un atac cu armă albă revendicat de gruparea jihadistă Statul Islamic într-un centru comercial din St. Cloud, un orăţel din Minnesota, în Midwest.

Bomba a explodat, la Manhattan, către ora locală 20.30 (duminică, 3.30, ora României), în timp ce atacul din Minnesota a avut loc către ora locală 20.00 (4.00, ora României).

Poliţia a anunţat că o a doua bombă artizanală – o oală sub presiune prevăzută cu un fir şi un telefon mobil, potrivit presei, care nu a explodat – a fost descoperită sâmbătă seara în apropiere de locul exploziei în Manhattan.

Mai devreme, sâmbătă, în New Jersey, o bombă artizanală a explodat în oraşul Seaside Park, în timpul unei curse la care participau sute de alegători. Ea nu a provocat victime, deoarece startul cursei a întârziat, potrivit unui purtător de cuvânt al procurorului local.

Alte trei bombe cu explozie întârziată au fost găsite la faţa locului, care nu au funcţionat.

Dintre toate aceste atentate, unul singur a fost revendicat, pentru moment, şi anume cel din Minnesota, de către organizaţia Statul islamic.

Atacul, comis de un „soldat” al grupării, reprezintă un „răspuns la îndemnurile Statului islamic de a lua ca ţintă cetăţeni din ţări care aparţin coaliţiei cruciaţilor”, a anunţat Amaq, organul de propagandă al Statului Islamic.

Potrivit ziarului local St. Cloud Times, agresorul, împuşcat de către un polişist care nu se afla în timpul programului, era un american în vârstă de 22 de ani de origine somaleză, Dahir Adan, student la universitatea locală.

La New York, în schimb, şeful poliţiei James O’Neill a anunţat că explozia din Chelsea nu a fost revendicată „de vreun individ sau organizaţie”. Nici atacul din New Jersey nu a fost revendicat, scrie news.ro.

Autorităţile erau foarte prudente, duminică, în modul în care au vorbit despre aceste atacuri.

„Anchetăm aceste evenimente ca un potenţial act terorist. Subliniez potenţial. Sunt încă multe lucruri pe care nu le ştim pentru moment”, a declarat Rick Thornton, agentul FBI însărcinat cu ancheta în Minnesota.

La New York, doar guvernatorul Andrew Cuomo a apreciat că, deoarece există o bombă, este vorba „clar de un act terorist”, chiar dacă a subliniat că nu există, în acest stadiu, „vreo legătură cu terorismul internaţional” şi că ancheta este „abia la început”.

Bill de Blasio, primarul New Yorkului, care găzduieşte începând de luni şefi de stat şi de guverne din lumea întreagă la Summitul ONU privind migraţia, plasat sub un important dispozitiv de securitate, nu a spus mai mult.

„Ştim că a existat o bombă, asta este clar. Dar va trebui să lucrăm în continuare mult pentru a afla motivaţia din spate”, a subliniat el.

Măsurile de securitate, deja omniprezente în New York, unde atacurile de la 11 septembrie 2001 rămână ancorate în memoria colectivă, au fost consolidate. Aproximativ 1.000 de agenţi suplimentari au fost mobilizaţi în prima metropolă americană, în care preşedintele Barack Obama a sosit duminică după-amiaza.

Guvernatorul a subliniat, însă, că această măsură este luată din „precauţie”, deoarece „nu avem niciun motiv să ne gândim că există alte ameninţări imediate”.

La fel ca unele dintre ţările europene, Statele Unite s-au confruntat recent cu o serie de atacuri sângeroase, comise de musulmani radicalizaţi, şi anume în iunie la Orlando, în Florida, soldat cu 49 de morţi, revendicat de Statul Islamic, iar în decembrie la San Bernardino, în California, soldat cu 14 morţi, salutat dar nerevendicat de Statul Islamic.

Însă nu există, pentru moment, vreo legătură dovedită între cele trei atacuri de sâmbătă, aşa cum a subliniat guvernatorul Cuomo.

Aceste evenimente riscă să cântărească greu în campania pentru alegerile prezidenţiale americane de la 8 noiembrie, care se anunţă mai strânsă decât se prevedea, între democrata Hillary Clinton şi republicanul Donald Trump.

Republicanul a declarat înaintea poliţiei, încă de sâmbătă seara, că o bombă a explodat în Chelsea. „Va trebui să fim duri, prieteni, foarte duri”, a spus el.

Clinton, mai prudentă la început, deoarece ea a apreciat necesr să aştepte să se afle mai multe, a condamnat duminică „atacurile aparent teroriste din Minnesota, New Jersey şi New York”. Ea a amintit că a pregătit un plan pentru a „învinge Statul Islamic şi alte grupări teroriste”.

Foto: nytimes.com

Loading...
Sursa: Huff.ro
Comentarii