Cutremur cu magnitudinea de 6,4 în largul coastelor de est ale Japoniei

23.09.2016
Cutremur cu magnitudinea de 6,4 în largul coastelor de est ale Japoniei

Un cutremur cu magnitudinea 6,4 a avut loc vineri în largul coastelor de est ale Japoniei, a anunţat Institutul american de geofizică USGS şi nu au fost raportate imediat victime sau pagube, relatează Belga.

Cutremurul a avut loc la ora locală 9.14 (3.14, ora României), la aproximativ 150 de kilometri sud-est de oraşul Katsuura, a precizat USGS.

Niciun pericol de tsunami nu exista, a anunţat Agenţia japoneză de meteorologie, potrivit căreia seismul a avut o intensitate de 6,5.

Japonia, care se află în zona în care se întâlnesc patru plăci tectonice, este afectată anual de peste 20% dintre cele mai puternice cutremure din lume.

Japonezii sunt în continuare sensibili faţă de riscul unor tsunami, după cel declanşat de un cutremur în martie 2011, soldat cu aproximativ 18.500 de morţi, care a antrenat un accident nuclear la Fukushima.

Arhipelagul a fost afectat în aprilie de o serie de cutremure puternice în regiunea Kumamoto (sud-vest), soldate cu aproximativ 50 de morţi.

Sursa: Agenția de presă News.ro.