Connect with us
Donald Trump cere restricții de călătorie mai dure în Statele Unite

Externe

Donald Trump a anunțat că va retrage SUA din TPP

Donald Trump, președintele ales a SUA, a anunțat că în prima zi de mandat va retrage Statele Unite din Parteneriatul Trans-Pacific (TPP).

Republicanul a catalogat TPP drept „un potențial dezastru pentru țară”, într-un clip postat pe Internet, relatează CNN.

Noul președinte al SUA a mai afirmat că vrea să genereze “acorduri comerciale bilaterale corecte, care să aducă locuri de muncă şi industrie înapoi pe ţărmul american”.

Citește și: Donald Trump avertizează Europa, vor fi consecințe dacă nu cresc contribuţiile la NATO

Ce este TPP

TPP este unul dintre cele mai ample acorduri comerciale. Acesta a fost negociat de Barack Obama, iar negocierile pentru acord au durat opt ani.

Pentru ca TPP să intre în vigoare, acesta trebuie aprobat de minim șase țări care să reprezinte cel puțin 85% din producția economică a semnatarilor. Fără SUA, acordul nu va deveni realitate.

Scopul acordului este să creeze o piață liberă, pe modelul UE. Prin acest parteneriat, taxele vamale ar fi eliminate.

Trump este unul dintre cei mai importanți critici ai acestui acord. El este de părere că acesta subminează economia SUA și că avantajează marile companii.

Douăsprezece state au semnat acordul: SUA, Japonia, Malaysia, Vietnam. Singapore, Brunei, Australia, Noua Zeelandă, Canada. Mexic, Chile şi Peru.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Externe

To Top