Connect with us
Franța: Victorie pentru vestele galbene! Ce a decis Guvernul

Externe

Franța: Victorie pentru vestele galbene! Ce a decis Guvernul

Guvernul de la Paris se pregăteşte să suspende majorarea taxelor pentru carburanţi, a declarat marţi pentru Reuters o sursă guvernamentală, după protestul vestelor galbene, care a degenerat în violențe de stradă.

Executivul francez a aprobat recent o majorare a taxelor pentru carburanţi de 7,6 eurocenţi pe litru pentru motorină şi de 3,9 eurocenţi pentru benzină, pentru a reduce utilizarea autovehiculelor poluante şi a promova energia curată.

Ciocniri violente între scutieri şi protestatarii din mişcarea denumită „Vestele galbene” au avut loc începând din 17 noiembrie pe străzile Parisului, în cadrul manifestaţiilor împotriva costului ridicat la carburanţi.

Protestarii au denunţat scăderea puterii de cumpărare în urma implementării acestor măsuri şi l-au acuzat pe şeful statului francez că adoptă politici care îi favorizează pe cei mai bogaţi membri ai societăţii franceze.

Protestele, care s-au extins şi în alte regiuni din Franţa, costă economia milioane de euro, avertizează analiştii.

Conform sursei citate de Reuters, premierul Edouard Philippe urmează să anunţe în cursul acestei zile suspendarea majorării taxelor pentru carburanţi, în ceea ce va marca prima modificare semnificativă a politicii preşedintelui Emmanuel Macron de când a preluat puterea, în 2017.

Protestul vestelor galbene a continuat și marți

Blocajele orchestrate de „vestele galbene”, iritate de politica socială şi fiscală a Guvernului francez, au continuat marţi aproape peste tot în Franţa, pentru a treia săptămână, marcată de asemenea de o mişcare de frondă în licee.

Blocajele prelungite ale mai multor depozite petroliere de pe teritoriul Franţei – din Normandia până în regiunea mediteraneană – au dus luni la primele penurii de benzină. În Bretania şi în alte regiuni, numeroase staţii de benzină erau decuplate total sau parţial de aprovizionările cu carburanţi, determinând autorităţile locale să ia măsuri de raţionalizare.

Blocajele depozitelor petroliere din Donges şi La Rochelle, în vestul Franţei, au fost ridicate luni dimineaţa după intervenţia forţelor de ordine.

Traficul rămânea de asemenea perturbat pe mai multe axe rutiere, unde manifestanţii au ridicat baraje. Circulaţia era de asemenea foarte îngreunată pe autostrăzile A7 şi A9 din sudul Franţei. La frontiera cu Spania s-au creat cozi kilometrice, cu mii de camioane blocate.

Întreprinderile de transport rutier au estimat luni la 400 de milioane de euro pierderile pe care le-au suferit de la începutul manifestaţiilor, în 17 noiembrie.

Mai mult de o sută de licee erau de asemenea blocate luni, parţial sau total, de o mişcare de protest împotriva reformelor în educaţie şi în unele cazuri pentru susţinerea „vestelor galbene”, potrivit Ministerului Educaţiei.

De asemenea, cel puţin o mie de ambulanţieri au blocat luni dimineaţa unele drumuri de acces spre Place de la Concorde, în centrul Parisului, cerând suspendarea unei reforme în sistemul de finanţare a transporturilor sanitare, reformă care ameninţă, potrivit acestora, întreprinderile mici şi mijlocii din sector.

Citește și: Franța, devastată de protestul vestelor galbene. Ce se întâmplă în Hexagon

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Externe

To Top