OFICIAL. Italia autoizolare 14 zile pentru cei din România și Bulgaria

24.07.2020
OFICIAL. Italia autoizolare 14 zile pentru cei din România și Bulgaria

Oficial Italia publică un comunicat pe site-ul Ministerului de Externe italian în care anunță în mod oficial obligația autoizolării pentru cetățenii care au tranzitat România sau Bulgaria, în ultimele 14 zile. Autoizolarea este obligatorie din 24 iulie 2020, data anunțului făcut de Ministerul Sănătății italian, iar măsura este obligatorie pentru toți cei care au tranzitat cele două țări.

UPDATE, 25 iulie 2020, ora 12:02 – Italia anunță în mod oficial autoizolarea timp de 14 zile pentru cei care au tranzitat România sau Bulgaria.

Italia anunță pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe din Italia, obligația ca orice cetățean care a tranzitat România sau Italia, în ultimele 14 zile, să se autoizoleze timp de 14 zile, transmite AIR24.

„Cei care intră din aceste țări (cu excepția, începând cu 24 iulie, Bulgaria și România) nu vor mai fi obligați să se auto-izoleze timp de 14 zile la intrarea în Italia (cu excepția cazului în care au rămas în orice altă țară în perioada de 14 zile înainte de a călători în Italia)

Persoanele care intră în Italia începând cu 24 iulie, care provin din Bulgaria sau România, sau au rămas / au tranzitat în Bulgaria sau România în ultimele 14 zile, vor fi în continuare solicitate să se autoizoleze timp de 14 zile.”, se arată în comunicatul de presă al Ministerului Afacerilor Externe din Italia.”, conform esteri.it.

Știrea initială

Italia a anunțat că introduce carantina obligatorie de 14 zile pentru toate persoanele care vin din România și Bulgaria. Această măsură vine în urma creșterii cazurilor noi din cele două țări.

UPDATE, ora 20:27 – Italia Carantinează românii și bulgarii

Măsura luată de Ministerul Sănătății din Italia produce o nebunie în rândul românilor care și-au programat vacanțe în România, dar și a celor care plănuiau să meargă (sau sunt, deja) în Italia.

AIR24 înformează că zborurile nu au suferit modificări, dar că este posibil ca unele să fie anulate. Detalii aici.

Italia introduce carantina pentru 14 zile pentru persoanele care vin din România și Bulgaria

Autoritățile italiene au decis instituirea carantinei pentru români după ce, în ultima perioadă, numărul cazurilor de infectare cu Covid-19 în România au crescut foarte rapid.

Anunțul a fost fpcut chiar pe rețelele de socializare, de către ministrul italian al Sănătății.

Ministrul italian al Sănătății a luat decizia în urma unei întâlniri cu șefii instituțiilor de sănătate și cu ministrul de Interne. „Virusul nu este înfrânt şi continuă să circule. Din acest motiv trebuie să fim în continuare precauţi”, a explicat ministrul italian într-o postare pe Facebook.

Vă reamintim că în urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.119 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Până astăzi, 2.150 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 23.07.2020 (10:00) – 24.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 24 de decese (13 bărbați și 11 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Bacău, Bihor, Caraș-Severin, Dâmbovița, Hunedoara, Iași, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Vaslui, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 2 la categoria de vârstă 50-59 ani, 7 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 7 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 6 decese la persoane cu vârsta de peste 80 de ani.

Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 5.864. Dintre aceștia, la ATI sunt internați 301 pacienți.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 1.053.656 de teste. Dintre acestea 22.532 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 12.839 în baza definiției de caz și a protocolului medical, iar 9.693 la cerere. De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 432 de teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 24 iulie.