Julian Assange, Fondatorul WikiLeaks, a fost arestat în Londra

Ultimul update: joi 11 aprilie 2019 13:52 Data publicării: joi 11 aprilie 2019 13:52
Autor , în Externe

Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, a fost arestat de autoritățile britanice după șapte ani petrecuți în Ambasada Ecuadorului din Londra, au anunțat joi reprezentanții poliției, relatează BBC și Reuters.

Poliția Metropolitană a transmis că Assange a fost luat în custodie și va fi adus în fața magistraților „cât de curând posibil”.

„Julian Assange, în vârstă de 47 de ani, a fost arestat azi, 11 aprilie, de către ofițerii Poliției Metroponitane, la Ambasada Ecuadorului”, se menționează într-un comunicat emis de Poliția Metropolitană.

Comunicatul menționează că fondatorul WikiLeaks a fost arestat în baza unui mandat emis în anul 2012 pentru faptul că nu s-a predat instanțelor.

Assange a beneficiat de azil politic în ambasada Ecuadorului la Londra începând cu anul 2012, pentru a evita arestarea și extrădarea în Suedia, unde a fost acuzat de asalt sexual. Autoritățile suedeze au închis investigația între timp, însă autoritățile britanice au informat că îl vor aresta pe Assange după ce va părăsi ambasada, din cauză că a încălcat termenii eliberării sale pe cauțiune.

Fondatorul WikiLeaks se teme să fie extrădat în Statele Unite, unde ar putea fi pus sub acuzare pentru publicarea unor documente oficiale ale Guvernului privind conflictele din Afganistan și Irak.

Autoritățile britanice au transmis că l-au arestat pe Assange după ce „au fost invitate în Ambasada Ecuadorului de către ambasador, după ce Guvernul din Ecuador a retras azilul”.

Președintele Ecuadorului, Lenin Moreno, a transmis că i-a retas dreptul de azil politic lui Julian Assange deoarece acesta ar fi încălcat în mod repetat mai multe convenții internaționale. WikiLeaks a catalogat decizia Ecuadorului drept ilegală.

Ministrul britanic de Interne, Sajid Jarif, a confirmat arestarea fondatorului WikiLeaks: „Pot confirma faptul că Julian Assange este acum în custodia poliției și va fi adus în fața justiției în Marea Britanie”.

„Aș dori să mulțumesc Ecuadorului pentru cooperare și Poliției Metropolitane pentru profesionalism. Nimeni nu este mai presus de lege”, a declarat Jarif prin intermediul unui mesaj publicat pe Twitter.

Ministrul de Externe al Marii Britanii, Sir Alan Duncan, a anunțat că arestul a fost făcut în urma „unui dialog intens între cele două țări”.

Marea Britanie a garantat Ecuadorului că Julian Assange nu va fi extrădat în nicio țară care permite pedeapsa cu moartea, a transmis președintele Lenin Moreno, citat de Reuters.

„În conformitate cu angajamentul nostru puternic față de drepturile omului și legislația internațională, am cerut Marii Britanii garanția că Assange nu va fi extrădat într-o țară care permite pedeapsa cu moartea sau unde ar putea fi supus la orice formă de tortură”, a declarat Lenin Moreno.

„Guvernul britanic a confirmat acest lucru în scris, în conformitate cu propriile reguli”, a adăugat președintele.

În primă fază, Assange va fi supus procedurilor legale din Statele Unite, dar ar putea fi extrădat ulterior în Statele Unite în baza acuzațiilor privind WikiLeaks.

Reprezentanții grupului WikiLeaks au transmis miercuri că ondatorul WikiLeaks, Julian Assange, a fost victima unei operațiuni sofisticate de spionaj în perioada în care a stat în ambasada Ecuadorului din Londra.

„WikiLeaks a dezvăluit o operațiune sofisticată de spionaj împotriva lui Julian Assange în cadrul ambasadei Ecuadorului”, a declarat Kristinn Hrafnsson, editorul-șef al WikiLeaks, menționând că expulzarea lui Assange din ambasadă ar putea avea loc oricând.

„Știm că a existat o cerere de predare a listei vizitatorilor și filmările camerelor de securitate din ambasadă”, a adăugat Hrafnsson. Grupul WikiLeaks suspectează că informațiile au fost predate Administrației președintelui american Donald Trump.

Loading...
Sursa: Huff.ro
Știri despre:  
Comentarii