Mausoleul Taj Mahal a fost avariat de furtuni puternice

31.05.2020
Mausoleul Taj Mahal a fost avariat de furtuni puternice

Mausoleul Taj Mahal este una dintre cele 7 minuni ale lumii moderne. Mai mult, este principala atracție turistică a Indiei și a fost afectat vineri de furtuni puternice. În luna martie a fost închis din cauza pandemiei.

Mausoleul Taj Mahal a fost avariat de furtuni puternice

Vineri întreaga regiune Agra a fost lovită de furtuni puternice care au adus moartea a 13 persoane, conform Agerpres.ro. Fotografiile celor de la AFP astăzi au relevat faptul că o parte a balustradei structurii a dispărut complet.

„O balustradă care făcea parte din structura iniţială a monumentului a fost deteriorată”, a confirmat şeful serviciilor arheologice din India, Vasant Kumar Swarnkar.

Acesta a mai adăugat că o balustradă mai recentă incluzând un plafon fals al zonei în care așteaptă de obicei turiștii și soclul porții principale de acces a fost de asemenea avariată. Totuși structura principală a mausoleului care a fost construit de împăratul mogul Shah Jahan în memoria sotiei sale, este intactă.

Întreaga regiune Agra a fost lovită de furtuni puternice care s-au soldat cu moartea a cel puțin 13 persoane. Acest gen de furtuni este des întâlnit în sezonul musonic în India. Acest sezon durează în perioada iunie – octombrie.

În cursul anului trecut, mai multe furtuni au afectat statul Madhya Pradesh, aflat în centrul ţării. În lunile august şi septembrie furtunile au provocat moartea a 150 de persoane.

Taj Mahalul este un obiectiv turistic renumit la nivel mondial care se confruntă de obicei cu o creștere a numărului vizitatorilor. Pentru a reduce supraaglomerarea, autoritățile au introduc amenzi persoanelor care petrec prea mult timp în obiectivul turistic.

De asemenea, prețurile biletelor au fost majorate, dar aceste măsuri nu ar părea să dea rezultate. În acest context locația se află în pericol. Vom vedea ce se va întâmpla cu obiectivul turistic după ieșirea din pandemie, dacă turiștii vor înțelege ce efect are supraaglomerarea asupra locației.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *