Momente de groază într-un avion care transporta 164 de oameni și care a luat foc. 18 persoane rănite

Ultimul update: sâmbătă 1 septembrie 2018 13:23 Data publicării: sâmbătă 1 septembrie 2018 13:23
Autor , în Externe

Un Boeing 737 care venea de la Moscova a luat foc, în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce a ratat aterizarea pe aeroportul din Soci. 18 persoane sunt rănite, potrivit anunțului autorităţilor ruse, citate de France Presse.

Avionul companiei ruse Utair, care transporta 166 de pasageri şi şase membri ai echipajului, a alunecat de pe pistă într-un râu la aterizare, o aripă i-a fost deteriorată şi a luat foc.

„Prin urmare, 18 persoane au primit asistenţă medicală”, au anunţat autorităţile regionale din domeniul sănătăţii. Printre răniţi sunt trei copii. O anchetă a fost deschisă pentru a elucida motivele acestui incident, care a avut loc la ora locală 2.50 (23.50 GMT).

De asemenea, în timpul operaţiunii de salvare, un angajat al aeroportului a murit, aparent de un atac de cord, a declarat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a aeroportului din Soci.

Oraşul Soci, situat pe malul Mării Negre, a găzduit Jocurile Olimpice de Iarnă în 2014.

Loading...
Sursa: agerpres.ro
Comentarii