Connect with us
Peste 50 de copii, spitalizaţi într-un presupus caz de otrăvire

Externe

Peste 50 de copii, spitalizaţi într-un presupus caz de otrăvire

Serviciul de stat pentru situaţii de urgenţă ucrainean a anunțat că cel puţin 51 de copii şi doi profesori au fost transportaţi la spital și sunt suspectaţi de ingerare a unor substanţe otrăvitoare în oraşul Cerkasî, din centrul Ucrainei.

Potrivit unui comunicat, persoanele în cauză au prezentat simptome precum vărsături, ameţeli şi dureri de cap în timpul unei reuniuni şcolare la care participau peste 400 de persoane. Un număr de 15 copii, cu vârste cuprinse între 7 şi 15 ani, şi-au pierdut conştienţa în timpul reuniunii.

Citește și: Elevii vor mai avea parte de zile libere și după minivacanța de 1 mai! Când nu se fac ore

Unsprezece copii sunt în prezent în tratament la terapie intensivă. Alte persoane afectate sunt spitalizate, starea lor fiind mai bună. Autorităţile locale au creat o comisie specială pentru a stabili circumstanţele acestui incident.

Premierul ucrainean Volodimir Groisman şi ministrul sănătăţii Uliana Suprun se vor deplasa în oraşul Cerkasî în legătură cu acest caz.

Te-ar putea interesa și: Tavan prăbuşit în timpul cursurilor. Care este starea elevilor

Incident grav la școala numarul patru din Alexandria pe 10 noiembrie 2017. S-a prăbușit o bucată de tencuială din plafonul unei săli de clasă, în timp ce elevii se aflau la cursuri. Trei copii au fost răniți în urma incidentul.

Elevii au primit îngrijiri medicale la fața locului, dar au refuzat să fie transportați la spital.

„Este vorba de o clasă unde tencuiala a căzut peste copii, în timpul orei. Aici sunt toate autoritățile competente. Se analizează varianta ca acești copii să plece de la cursuri.

Școala arară destul de bine. Copiii sunt bine, au revenit la cursuri, deși acestea se vor suspenda. Sunt cei de la ISU și de la pompieri, care vor verifica toate clasele. În principiu, nu ar trebui să fie probleme, dar este bine că se iau aceste măsuri”, a spus Iulian Cristache, președinteșe Federației asociației de Părinți.

Clădirea a fost construită în anul 1965

Două fete şi un băiat au avut nevoie de îngrijiri medicale. Băiatul a fost lovit la spate iar celor două eleve au suferit mai multe zgărâieturi la nivelul feţei.

Confom declaraţiei medicilor, viaţa celor trei elevi nu a fost pusă în pericol şi nu a fost necesară internarea.

În urma producerii evenimentului, conducerea unităţii de învăţământ a luat decizia evacuării elevilor din sala de clasa respectivă.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Externe

To Top