Connect with us
Planul Theresei May pentru Brexit. Ce a decis premierul britanic

Externe

Planul Theresei May pentru Brexit. Ce a decis premierul britanic

Premierul britanic, Theresa May, urmează să detalieze luni în faţa deputaţilor un nou plan pentru Brexit după respingerea masivă, pe 15 ianuarie, de către deputaţi, a acordului pe care l-a încheiat cu Bruxellesul la sfârşitul lui 2018.

Şefa cabinetului de la Londra s-a angajat în negocieri cu opoziţia pentru a încerca să ajungă la un consens asupra unui nou acord, dar situaţia se află în impas.

Pe de altă parte, ministrul britanic al comerţului, Liam Fox, a avertizat duminică, în paginile jurnalului The Sunday Telegraph, contra unui „tsunami politic” dacă deputaţii vor eşua să respecte votul referendumului din 2016 care a decis retragerea din UE.

El i-a criticat, de asemenea, pe partizanii unui Brexit fără acord, dorit de opoziţia laburistă, afirmând că este „lucrul cel mai stupid posibil” într-o negociere „să renunţi la cartea cea mai puternică”.

Aplicația guvernului britanic pentru Brexit

Guvernul britanic lansează luni aplicaţia mobilă cu ajutorul căreia cetăţenii europeni stabiliţi în Regatul Unit pot solicita reşedinţa permanentă după Brexit, reaminteşte AFP.

În Regatul Unit trăiesc în prezent aproape 3,5 milioane de cetăţeni ai altor state din Uniunea Europeană. Aceştia trebuie să solicite statutul de rezident permanent (aşa-numitul „settled status”) pentru a putea munci în continuare în ţară şi pentru a beneficia de asistenţa socială, după ce aceasta nu va mai fi membră a UE.

Utilizatorii trebuie să îşi fotografieze paşapoartele biometrice şi faţa pentru a-şi confirma identitatea.

Apoi sunt direcţionaţi spre un site de Internet unde îşi înregistrează adresa şi îşi pot da acordul pentru verificarea situaţiei fiscale, pentru confirmarea adresei.

Ei trebuie să îşi declare cazierul judiciar, iar condamnările pentru infracţiuni grave pot duce la respingerea cererilor de reşedinţă.

Aplicaţia nu funcţionează încă şi pe iPhone, dar sunt în curs negocieri cu Apple pentru a permite şi accesul utilizatorilor telefoanelor respective.

Testarea s-a făcut în noiembrie şi decembrie cu datele a 30.000 de persoane. Home Office (ministerul de interne) a anunţat primele rezultate: 81% din cereri au fost rezolvate în maximum o săptămână, iar circa 10% au rămas nesoluţionate la trei săptămâni după încheierea testului. Niciun dosar nu a fost respins.

Pentru a face faţă activităţii, au fost angajate 1900 de persoane. AFP menţionează că potrivit unor estimări s-ar putea înregistra până la 6000 de cereri pe zi.

Procedura costă 65 de lire sterline (aproximativ 74 de euro), adică preţul unui paşaport, dar pentru cei care au deja statutul de rezident permanent este gratuită.

Din 30 martie, cererile vor putea fi trimise şi prin poştă sau depuse la administraţiile locale.

În cazul în care se va ajunge la un acord între Londra şi Bruxelles privind Brexit-ul, cetăţenii europeni stabiliţi în Regatul Unit înainte de sfârşitul lui 2020 vor putea cere drept de şedere permanent; termenul-limită pentru depunerea cererilor ar urma să fie 30 iunie 2021.

În lipsa unu acord, termenul-limită pentru cereri va fi 31 decembrie 2020.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Externe

To Top