Connect with us
Președintele Coreei de Sud vrea tratat de pace cu Coreea de Nord, pentru a încheia războiul

Externe

Președintele Coreei de Sud vrea tratat de pace cu Coreea de Nord, pentru a încheia războiul

Președintele Coreei de Sud, Monn Jae-in consideră că trebuie să se încheie un tratat de pace pentru a pune capăt oficial războiului din Coreea. Declarația sa vine în contextul apropierii summitului pe care îl va avea cu Președintele Coreei de Nors, Kim Jong UN.

„Armistiţiul care durează deja de 65 de ani trebuie să înceteze”, a declarat preşedintele sud-coreean în faţa presei.

Acesta a adăugat că „trebuie căutată semnarea unui tratat de pace după ce a fost proclamat sfârşitul războiului”.

Războiul (1950-1953) s-a încheiat cu un armistiţiu, nu cu un tratat, astfel că cele două părţi sunt în continuare din punct de vedere tehnic în conflict.

Zona demilitarizată, care divizează peninsula şi unde la 27 aprilie va avea loc summitul intercoreean, este împânzită de mine şi de fortificaţii.

Însă, potrivit lui Moon, încheierea unui tratat de pace va fi subordonată abandonării de către Coreea de Nord a programelor sale nuclear şi balistic.

„Dacă summitul intercoreean şi summitul între Coreea de Nord şi SUA vor duce la denuclearizare, cred că nu va fi prea greu să încheiem acorduri practice în sens larg asupra unui regim de pace, normalizării relaţiilor dintre Nord şi SUA sau un ajutor internaţional pentru a ajuta economia nord-coreeană”, a declarat președintele Coreei de Sud.

La rândul său, preşedintele american Donald Trump a atenţionat recent cu privire la întâlnirea prevăzută cu Kim Jong Un că aceasta va fi anulată dacă se va anunţa infructuoasă.

„Dacă voi considera că această întrevedere nu va fi fructuoasă, nu ne vom deplasa acolo. Dacă întrevederea, atunci când voi fi acolo, nu va fi fructuoasă, o voi părăsi cu respect”, a afirmat preşedintele american.

Este esenţial să se ştie dacă Phenianul este gata să renunţe la programele sale nucleare. Responsabili sud-coreeni şi chinezi au afirmat că liderul nord-coreean s-a declarat deschis denuclearizării peninsulei. Aceasta înseamnă în realitate retragerea trupelor americane şi închiderea umbrelei nucleare americane deasupra aliatului sud-coreean.

Washington dorește denuclearizarea totală a Coreei de Nord

La rândul său, Washingtonul declară că doreşte denuclearizarea totală, veritabilă şi ireversibilă a Coreei de Nord.

După toate probabilităţile, redactarea unui tratat de pace ar fi extrem de complicată. În timp ce comandamentul ONU condus de SUA, China şi Coreea de Nord sunt semnatare ale acestui armistiţiu, nu este şi cazul Coreei de Sud.

Phenianul şi Seulul îşi revendică ambele suveranitatea asupra întregii peninsule. Un tratat ar putea însemna că cele două Corei se recunosc reciproc.

Foto: wikipedia.org

Donald Trump, mesaj alarmant: „Atacul în Siria ar putea avea loc curând…”

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Externe

To Top