Preşedintele filipinez Rodrigo Duterte îl insultă pe Obama catalogându-l „fiu de târfă”

05.09.2016
Preşedintele filipinez Rodrigo Duterte îl insultă pe Obama catalogându-l „fiu de târfă”

Preşedintele filipinez Rodrigo Duterte l-a insultat luni pe omologul său american, pe care l-a catalogat drept „fiu de târfă”, o declaraţie care-l determină pe Barack Obama să se întrebe dacă va mai participa la o întâlnire bilaterală cu el, prevăzută marţi în Laos, relatează Le Monde, citat de news.ro.

„Este un băiat pitoresc”, a reacţionat Obama în marja summitului G20, în China, şi a precizat că a cerut echipei sale să verifice utilitatea unei întâlniri.

„Vreau întotdeauna să mă asigur, când am o întâlnire prevăzută, că va fi cu adevărat productivă”, a adăugat el, cu o zi înainte de această întâlnire cu Duterte, prevăzută la Vientiane, în timpul Summitului Asociaţiei Naţiuniunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN).

Controversatul preşedinte filipinez a spus anterior, într-o conferinţă de presă pe care a susţinut-o la Davao, în Filipine, înainte de pleca în Laos, ce i-ar putea răspunde el lui Obama, dacă acesta va evoca situaţia drepturilor omului în legătură cu metodele utilizate în lupta împotriva traficului de droguri.

„Sunt un preşedinte al unui stat suveran şi am încetat de mult timp să fim o colonie, nu am alt stăpân în afara poporului filipinez. Trebuie să fii respectuos. Nu doar să împroşti cu întrebări şi comunicate. Fiu de târfă, am să te înjur” în timpul summitului Asean.

Filipinele, o fostă colonie americană, sunt una dintre ţările cele mai apropiate Statelor Unite în Asia de Sud-Est, mai ales în contextul diferendelor teritoriale cu China, la Marea Chinei de Sud. Cele două ţări sunt aliate militar printr-un tratat.

Însă de când a ajuns la putere, în mai, în urma unei campanii scandaloase, vulgare şi populiste, Rodrigo Duterte, în vârstă de 71 de ani, şi-a multiplicat insultele la adresa ambasdorului american, a ameninţat că va retrage ţara de la ONU şi că va rupe relaţiile cu Washingtonul şi Canberra.

El a fost criticat dur de ONU şi Departamentul de Stat american după ce şi-a îndemnat concetăţenii să ucidă toxicomani şi dealeri, într-o campanie cu obiectivul de a eradica flagelul drogurilor în această ţară.

Peste 2.400 de persoane au fost ucise – până la 30 iunie – de poliţie, în cadrul unor operaţiuni antidrog, şi de presupuşi justiţiari, potrivit unor date oficiale publicate duminică.

Duterte este cunoscut deja pentru declaraţii ofensatoare la adresa criticilor săi sau altor persoane pe care nu le place.

Într-o ţară în care 80% din locuitorii sunt catolici fervenţi, el l-a catalogat pe Papă dept „fiu de târfă” pentru că a provocat ambuteiaje în timnpul unei vizite în arhipelag. El le-a adresat aceeaşi insultă ambasadorului american la Manila Philip Goldberg şi secretarului general al ONU Ban Ki-moon.