Primele imagini după explozie. Cum arată acum capitala libaneză

05.08.2020

Ieri, 4 august, o explozie masivă a avut loc în zona portuară Karantina a orașului Beirut, în condițiile în care se așteaptă verdictul în cazul uciderii fostului prim-ministru Rafik Hariri în 2005. Cel puțin 78 de persoane au decedat în urma exploziei și aproximativ 4000 au fost rănite, au membre fracturate și sunt acoperite de fragmente de cioburi sau sticlă, iar atmosfera este una ca după război.

Primele imagini după explozie. Cum arată acum capitala libaneză

Primele imagini cu explozia masivă care a avut loc în Beirut au apărut pe rețelele de socializare. După explozie, a apărut pe cer un nor de fum sub forma unei ciuperci. Până la această oră, cel puțin 78 de persoane au fost ucise și 4.000 rănite în explozia masivă care a zguduit capitala libaneză, Beirut, a declarat pentru Reuters ministrul sănătății din Liban.

Premierul Hassan Diab a anunţat că aproximativ 2.750 de tone de nitrat de amoniu erau stocate în depozitul portului din Beirut unde s-a produs marţi explozia care a provocat victime şi daune majore în capitala libaneză, transmite miercuri AFP. Ambasada Statelor Unite din Beirut i-a îndemnat pe oameni să rămână în case și să poarte măști, deoarece, conform unor informații, ar fi fost eliberate gaze toxice în atmosferă.

„Este inadmisibil ca o încărcătură de nitrat de amoniu, estimată la 2.750 tone, să fie prezentă de şase ani într-un depozit fără măsuri de precauţie.”, a declarat premierul în faţa Consiliului Suprem de Apărare reunit în şedinţă de urgenţă.

Organizația de ajutor pentru copii „Save the Children” avertiza că, în condițiile haosului din Beirut, mai mulți copii rătăciți de familiile lor ar putea să fie răniți și în pericol. În plus, organizația susține că numărul real al deceselor și cel al oamenilor răniți după explozie ar putea să nu fie cunoscute timp de mai multe zile.

Reprezentanții organizației „Save the Children” spuneau, de asemenea, că spitalele sunt „complet copleșite” și că supraaglomerarea face ca un număr mare de oameni să nu poată fi îngrijiți, ceea ce face ca situația să se complice.

Klaus Iohannis, mesaj pentru poporul libanez

Președintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj de condoleanțe marți seară, pe Twitter, în care își exprimă solidaritatea cu poporul libanez, după explozia care a zguduit Beirutul.

„Condoleanțele mele profunde familiilor victimelor teribilei explozii din Beirut. Suntem alături de Liban și de poporul libenez în aceste momente grele.”, a scris Klaus Iohannis pe Twitter.