Proteste violente în Barcelona: pro și contra independenței catalanilor

Ultimul update: sâmbătă 29 septembrie 2018 19:11 Data publicării: sâmbătă 29 septembrie 2018 19:10
Autor , în Externe

O zi de proteste a avut loc astăzi în Spania, în orașul Barcelona, unde au existat manifestații pro și contra independenței catalanilor.

Noi manifestații la aproap 1 an de la referendumul controversat

Mai multe mii de persoane, care au manifestat sâmbătă pro şi împotriva independenţei Cataloniei, au blocat unele cartiere din centrul Barcelonei, cu două zile înainte de împlinirea unui an de la referendumul privind secesiunea acestei regiuni prospere, relatează Reuters.

Declarat ca anticonstituţional de către Madrid, referendumul din 1 octombrie 2017 s-a desfăşurat într-un context tensionat. Tabăra care a votat pentru independenţă a predominat, dar rata de participare a fost sub 50%. În urma acestui scrutin controversat şi a declaraţiei de independenţă care a urmat, regiune a fost plasată sub tutelă de către guvernul central.

În noaptea de vineri spre sâmbătă, grupurile pro-independenţă s-au reunit pentru a împiedica o manifestaţie în sprijinul poliţiei care a fost desfăşurată în Catalonia în timpul referendumului de anul trecut.

Potrivit autorităţilor catalane, aproape 1.000 de persoane au fost rănite anul trecut în cursul operaţiunilor poliţiei vizând să împiedice deschiderea birourilor de vot în regiune pentru referendum.

Două persoane au fost reţinute sâmbătă în cursul ciocnirilor dintre manifestanţii separatişti şi poliţişti. Manifestanţii au aruncat cu vopsea asupra scutierilor desfăşuraţi pentru a-i separa de cei adunaţi pentru a pleda pentru menţinerea Cataloniei în cadrul Spaniei.

Timp de câteva ore, grupurile pro-independenţă au scandat „Nici nu uităm, nici nu iertăm!”, un afront pentru manifestanţii pro-Madrid care au scandat:”Viaţă lungă Spaniei!”. Manifestaţiile de sâmbătă preced alte evenimente programate în acest weekend pentru a marca un an de la referendumul din 2017.

CITESTE SI: Bilanțul cutremurului din Indonezia (provizoriu): 384 de morți

Cutremur în Republica Dominicană, simțit de concurenții de la Exatlon

Loading...
Sursa: Agerpres
Comentarii