Referendum în Ungaria privind cotele de refugiați – 8 milioane de maghiari, așteptați la vot

Ultimul update: sâmbătă 1 octombrie 2016 16:40 Data publicării: sâmbătă 1 octombrie 2016 16:40
Autor , în Externe

Cetăţenii din Ungaria sunt chemaţi duminică la urne, într-un referendum de la care premierul populist de dreapta Viktor Orban speră să obţină sprijinul popular prin care Budapesta să se opună oricăror viitoare planuri ale Uniunii Europene de a reinstala solicitanţi de azil în statele membre UE, relatează The Asociated Press, care prezintă miza scrutinului, conform news.ro.

CE VREA ORBAN?

Orban vrea să oprească afluxul de musulmani în Europa şi argumentează că aceştia ameninţă identitatea creştină şi cultura Ungariei şi Europei.

Aflat la mijlocul celui de-al treilea mandat de premier, el a sugerat săptămâna trecută că Uniunea Europeană trebuie să construiască un „oraş uriaş pentru refugiaţi” în Linia, unde migranţii să fie deportaţi din Europa, pentru a-şi depune cererile de azil acolo.

În opinia sa, UE are nevoie să-şi consolideze frontierele pentru a-i ţine pe migranţi afară, aşa cum a făcut Ungaria anul trecut, când a construit garduri la frontiera de sud cu Serbia şi Croaţia.

Întrebarea la care ungurii sunt chemaţi să răspundă la urne este „Vreţi ca Uniunea Europeană să poată să impună aşezarea obligatorie a unor cetăţeni care nu sunt ungari în Ungaria fără aprobarea Parlamentului?”.

Orban susţine că – răspunzând „nu” – alegătorii susţin suveranitatea şi independenţa Ungariei. El speră că presiunea populară să încurajeze şi alte state UE să organizeze referendumuri asemănătoare.

Unii critici subliniază că sondaje recente arată o ascensiune a xenofobiei şi unor sentimente împotriva migranţilor pe care le leagă de campania Guvernului în vederea referendumului.

PREZENŢA ÎN REFERENDUM

Cel puţin 50% plus unul dintre cei 8,27 de milioane de cetăţeni cu drept de vot este necesar să participe la scrutin, pentru ca referendumul să fie validat.

În pofida unei campanii stradale prin afişaj, a unor spoturi publicitare şi unor apariţii ale unor miniştri şi parlamentari – fără precedent – la nivel naţional, care îndeamnă oamenii să voteze, sondajele arată că validarea scrutinului nu este nici pe departe asigurată, în pofida faptului că tabăra „nu” este creditată cu o majoritate.

Partidul xenofob şi de extremă dreapta Jobbik susţine poziţia împotriva migraţiei a Guvernului, iar cele mai multe partide de opoziţie şi organizaţii ale societăţii civile le cer alegătorilor fie să boicoteze referendumul, fie să introducă în urne buletine de vot nule.

„Este important să arătăm ca cetăţeni că vrem să participăm”, declară Marta Pardavi, copreşedinta filialei ungare a Comitetului Helsinki. „Însă, dat fiind caracterul josnic al întrebării adresate în referendum, noi îndemnăm oamenii să dea buletine nule”, adaugă ea.

MIGRANŢI? OZN-uri!

Aproape 400.000 de migranţi au traversat Ungaria anul trecut, în drum către Europa de Vest. Însă gardul de sârmă ghimpată, atât de criticat, şi noua politică de expulzare s-au dovedit eficiente.

În primele patru din cele cinci săptămâni ale lui septembrie, poliţia a raportat, în 12 zile, că niciun migrant nu a trecut frontiera.

Ungaria a acordat anul trecut azil unui număr total de 508 refugiaţi, iar anul acesta se aşteaptă un număr similar.

Partidul satiric ungar „Câinele cu două cozi” a pus afişe şi a distribuit manifeste prin care ironizează referendumul. Unul dintre sloganurile partidului este că cetăţenii obişnuiţi au văzut în viaţa lor mai multe OZN-uri decât migranţi.

Iar Federaţia ungară de Cercetare OZN a anunţat că primeşte vreo două duzini de raportări de OZN-uri pe an.

FRICA

Minoritatea romă defavorizată, pensionarii care se confruntă cu dificultăţi, familiile tinere cu copii şi chiriaşii din locuinţele sociale sunt avertizaţi în mod repetat cu privire la ceea ce s-ar putea întâmpla dacă Ungaria este obligată să primească refugiaţi.

Potrivit unor oficiali guvernamentali, ei s-ar putea confrunta cu tăieri ale subvenţiilor sau pensiilor, să devină victime ale terorismului sau violenţei ori să fie nevoiţi să plece din locuinţe dacă se întâmplă acest lucru.

Guvernul, ajutat de televiziunea de stat, repune pe tapet poveşti vechi de luni de zile despre atacuri comise de migranţi.

„Imaginea unor grupuri mari de migranţi aproape ‘înnegrind cerul’ anul trecut este încă prezentă în mintea multor oameni, întărită, fără îndoială, de propaganda Guvernului”, declară Attila Tibor Nagy de la Centrul de Analiză Politică Corectă.

Poliția Română a descoperit două grupuri de imigranți la graniță

H2D, canal de televiziune dedicat refugiaţilor, a fost lansat în Germania

„Guvernul este ajutat, de asemenea, de atacurile din Germania şi Franţa, pe care îi place foarte mult să le invoce pentru a arăta că migranţii sunt periculoşi”, adaugă el.

CÂT COSTĂ?

Costurile cu partea „tehnică”, inclusiv tipărirea buletinelor de vot şi fabricarea urnelor, se ridică în total la 4,9 miliarde de forinţi (15,9 milioane de euro).

Guvernul a promis că va dezvălui cât a cheltuit cu publicitatea stradală şi campania media după vot, însă date parţiale arată cheltuieli în valoare de cel puţin 13 miliarde de forinţi (peste 42,1 de milioane de euro).

În schimb, Partidul Câinelui cu două cozi şi alte organizaţii din opoziţie lucrează cu bugete de campanie de aproximativ 89.000 de euro, strânse din donaţii mici.

CE URMEAZĂ?

Guvernul nu a spus ce consecinţe va avea un referendum valid care să-i susţină poziţia antimigraţie.

Budapesta a menţionat o eventuală amendare a Constituţiei, dar evită să dea detalii.

Un purtător de cuvânt al Guvernului, Zoltan Kovacs, a respins sugestii potrivit cărora o invalidare a referndumului ar reprezenta o lovitură pentru Orban, apreciind că un număr mare de „nu”-uri va fi suficient să consolideze poziţia oficială împotriva cotelor de refugiaţi, chiar şi în cazul unei prezenţe slabe la urne.

„Referendumul nu poate fi vreodată un eşec. Punct”, afirmă Kovacs.

Însă preşedintele Jobbik Gabor Vona spune că Orban ar trebui să demisioneze dacă referendumul nu va fi validat, iar fostul premier socialist Ferenc Gyurcsany apreciază că acesta ar slăbi „infailibilitatea” lui Orban.

„Bruxellesul a evaluat deja referendumul şi ştie bine că opiniei publice ungare nu-i plac migranţii”, declară Csaba Toth, directorul grupului de reflecţie Republikon Institute.

„Cel puţin pe plan intern, o prezenţă slabă la vot va fi o înfrângere dură pentru premier, mai ales după această campanie uriaşă”, subliniază el.

Loading...
Sursa: Huff.ro
Comentarii