Şaizeci şi două de persoane arestate la mitinguri împotriva legii muncii în întreaga Franţă

15.09.2016
Şaizeci şi două de persoane arestate la mitinguri împotriva legii muncii în întreaga Franţă

În total 62 de persoane au fost arestate în timpul manifestaţiilor din Franţa împotriva legii muncii, dintre care 32 au fost plasate în arest preventiv, a anunţat joi ministrul de Interne Bernard Cazeneuve, relatează AFP, potrivit news.ro.

„De la începutul manifestaţiilor cu privire la legea muncii, 620 de poliţişti şi jandarmi au fost răniţi. Aceste violenţe sunt inacceptabile şi au determinat forţele de ordine să aresteze astăzi (joi) 62 de indivizi, dintre care 32 au fost plasaţi în arest preventiv”, a precizat ministrul citat într-un comunicat.

„În total, 15 poliţişti şi jandarmi au fost răniţi la Paris şi în provincie, dintre care doi grav, care au fost spitalizaţi”, a adăugat Cazeneuve.

Ministrul şi-a exprimat regretul faţă aceste de incidente care au avut loc în capitală, dar şi la Nantes, Rennes, Rouen, Grenoble, Toulouse şi Montpellier.

Potrivit Prefecturii de Poliţie (PP) a Parisului, 16 persoane au fost reţinute în timpul manifestaţiei la Paris, pentru „port de arme interzise, rebeliune, violenţe asupra agenţilor forţei publice şi distrugere de bunuri publice”.

Patru manifestanţi au fost răniţi, dar şi opt poliţişti şi jandarmi, dintre care „doi prezintă arsuri în urma unor tiruri cu cocteiluri Molotov”, potrivit PP.

Aproximativ 78.000 de persoane – 65.000 în provincie şi aproximativ 13.000 la Paris – au manifstat joi împotriva legii muncii, potrivit autorităţilor. Organizatorii afirmă că 170.000 de persoane au participat la aceste proteste, potrivit unei numărători CGT, scrie Le Figaro.

La Paris, ciocniri au izbucnit în mai multe rânduri în timpul manifestaţiei. În procincie au avut loc 168 de mitinguri la care au participat 65.000 de persoane, a precizat Pierre-Henry Brandet, un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne, relatează news.ro.