Somalia: Ciclonul Sagar a ucis cel puțin 49 de persoane. Alte 70 de persoane sunt date dispărute

Ultimul update: luni 4 iunie 2018 16:34 Data publicării: luni 4 iunie 2018 16:34
Autor , în Externe

Cel puţin 49 de persoane şi-au pierdut viaţa şi alte 70 de persoane sunt date dispărute, după ce a trecut ciclonul Sagar, care a cauzat ploi abundente şi inundaţii în Somaliland (o regiune autonomă din Somalia, n.r.).

Potrivit Biroului ONU pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (UN OCHA), care citează date oferite de Autoritatea pentru gestionarea dezastrelor naturale din Somaliland, NADFOR, circa 168.000 de persoane au fost afectate direct de trecerea ciclonului, iar 277 hectare de teren au fost distruse de intemperii.

Citește și: Ciclonul Josie. Cel puțin patru persoane au murit, iar o persoană este dispărută! Autoritățile sunt în alertă

„Infrastructura cheie, inclusiv drumuri, bărci de pescuit, centre medicale, puţuri de foraj şi fântâni, au fost afectate. Peste 80% dintre adăposturile comunităţii au fost distruse şi 33 de şcoli afectate”, a declarat OCHA în ultimul său buletin umanitar.

Potrivit agenţiei ONU citate, comunităţile aflate în zonele de coastă din Somaliland şi cele din mai multe zone ale regiunii administrative Awdal, dar şi cele din Puntland (regiune din nord-estul Somaliei, n.r.), au încă de suferit de pe urma trecerii ciclului tropical Sagar.

Ciclonul Sagar, una dintre cele mai puternice furtuni înregistrate vreodată în Somalia, a adus, în doar câteva ore, o cantitate de precipitaţii echivalentă cu valoarea înregistrată de obicei într-un an întreg, potrivit Agenţiei somaleze responsabile cu gestionarea apelor şi teritoriului (SWALIM).

Citește și: Tragedie în Guatemala. Vulcanul Fuego a ucis cel puțin 25 de persoane. A fost declarată stare de calamitate

3600 de persoane, afectate de ciclonul Bari

În Puntland, potrivit Agenţiei ONU, viiturile înregistrate în districtul Bari au ucis trei persoane şi au distrus drumul care lega oraşul Bossaso de zonele din sud.

„3.600 de familii au fost afectate. Zonele cele mai greu lovite includ oraşele de coastă Bareeda, Caluula, Gumbax, Murcanyo, Xaabo şi unele părţi din Qandala”, se indică în raportul citat.

Ciclonul Sagar, format în Golful Aden, a lovit Somaliland pe 19 mai. Furtuna a afectat şi ţara vecină, Etiopia, unde 188.000 de persoane au fost nevoite să îşi părăsească locuinţele.

Sursa: agerpres.ro
Comentarii