Connect with us
Statul Islamic a revendicat atacul armat de la Universitatea din Ohio. Atacul a fost comis de un militant de origine somaleză, stabilit în SUA.

Externe

Statul Islamic a revendicat atacul de la Universitatea din Ohio

Statul Islamic a revendicat atacul comis luni la Universitatea de stat din Ohio. Anunțul a fost făcut de SITE, institutul specializat în monitorizarea site-urilor islamiste.

Zece persoane au fost rănite în urma atacului armat. Autorul, un militant de origine somaleză, a fost împușcat mortal de forțele de ordine.

„Atacul din Ohio a fost comis de un soldat al Califatului”, a transmis marţi seară organizaţia teroristă sunnită Statul Islamic, într-un comunicat postat pe site-ul propriei agenţii de ştiri, Amaq.

Citește și: SUA: Atac armat la universitatea din Ohio:

Somalezul, pe numele său Andul Razak Ali Artan, avea doar 18 ani și era student al universității din Ohio. El era refugiat, având drept de ședere permanentă în SUA.

Se pare că tânărul era furios pe implicarea SUA în lumea islamică, relatează BBC News.

Atacatorul a intrat cu o mașină de teren în campusul universității, apoi a atacat cu cuțitul mai multe persoane, înainte de a fi ucis.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Externe

To Top