Connect with us

Externe

Tragedia care a întunecat Crăciunul. Sute de mii de MORȚI după un CUTREMUR devastator

Un cutremur submarin cu magnitudinea de 9.1 grade (9.3 după alte surse) pe scara Richter, produs chiar în a doua zi de Crăciun, a provocat una dintre cele mai mari tragedii din istoria omenirii.

Peste 200.000 de oameni au murit, după ce valuri tsunami apocaliptice au lovit coasta celor 14 state cu ieșire la Oceanul Indian. Se întâmpla în anul 2004, iar amintirea acelui cutremur generează fiori și la 13 ani de la tragedie.

Cele mai afectate au fost Indonezia, Sri Lanka, India și Thailanda, dar impactul a fost unul global, pentru că foarte mulți turiști din lumea întragă se aflau pe plajele exotice din acele state.

Mai multe valuri tsunami au lovit regiunile costiere din Oceanul Indian, devastând regiuni întregi, printre care insula Phuket, Thailanda, Aceh (Indonezia), coasta de est a Sri Lankăi, zonele costiere din statul Tamil Nadu (Indiei) și chiar și locuri mai îndepărtate precum Somalia, care se află la 4.100 km est de epicentru.

Guverne și organizații umanitare din întreaga lume încearcă să ofere ajutor și sprijin tehnic pentru cei afectați de cutremurul devastator din Asia de sud.

Și România a luat parte la campania umanitară de ajutorare și a trimis ajutoare imediate în valoare de 32.000 de Euro, constând în principal în produse farmaceutice.

Se estimează că în jur de 1 milion și jumătate de oameni au rămas sinistrați după acel seism.

Cutremurul a durat zece minute, și a fost atât de puternic, încât axa Pământului s-a mişcat un centimetru. În unele zone valurile au avut înălţimea de 30 de metri.

La ani de zile de la producerea tragediei, supraviețuitorii resimt și acum urmările.

Pentru o turistă din Australia, 26 decembrie 2004, va rămâne ziua în care a fost nevoită să aleagă între cei doi fii ai ei. Asta, pentru a nu îi pierde pe amândoi.

„Mă simt foarte vinovată. Tot timpul mă întreb: „Ce am făcut ?” Toată viaţa voi fi nevoită să trăiesc întrebându-mă dacă nu puteam face mai mult”, spune Jillian Searle.

Sunt şi unii mai norocoşi. O familie din Indonezia, şi-a regăsit fiica, după aproape zece ani în care a crezut-o moartă.

Fata a fost salvată de un pescar. Ea s-a întors acum acasă, deşi nu îşi aduce aminte prea multe din viaţa ei de dinainte de tsunamiul catastrofal.

„Singurul lucru pe care mi-l amintesc e că eu şi fratele meu stăteam pe o scândură şi după un timp nişte oameni au venit să ne ajute. Apoi, tot ce mai ştiu e că m-am trezit pe uscat”, povestește micuța Jannah Raudhatul.

După catastrofă, autorităţile din toate aceste state s-au mobilizat pentru a pune la punct un sistem de avertizare în caz de tsunami. A fost creat un centru de averitzare în caz de tsunami doar pentru Oceanul Indian, iar valurile sunt monitorizate cu ajutorul a 60 de balize.

Fiecare dintre ele este dotată cu un dispozitiv care măsoară presiunea pe fundul oceanului. Datele sunt transmise prin satelit Centrelor de alertă pentru tsunami.

Specialiştii au avertizat că falia care a declanşat marele dezastru din anul 2004 se poate zgudui din nou cu aceeaşi intensitate, în următoarele decenii.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Externe

To Top