Connect with us
Donald Trump a anunțat că va propune ridicarea sancțiunilor impuse Rusiei, în schimbul unui acord nuclear cu Moscova.

Externe

Trump anulează sancțiunile Rusiei, în schimbul unui acord nuclear

Donald Trump a anunțat că va propune ridicarea sancțiunilor impuse Rusiei pentru anexarea peninsulei Crimeea, în schimbul unui acord pentru reducerea arsenalului nuclear, încheiat cu Kremlinul.

“Au impus sancţiuni Rusiei – să vedem dacă putem încheia nişte acorduri bune cu Rusia”, a spus republicanul pentru The Times.

„În primul rând, cred că armele nucleare ar trebui să fie mai puţine, reduse substanţial. Dar Rusia suferă foarte mult acum, din cauza sancţiunilor, dar cred că se poate întâmpla ceva de pe urma căruia vor beneficia mulţi oameni”, a adăugat el.

Președintele ales al SUA a criticat, însă, intervenția rusă în Siria, considerând că aceasta a înclinat balanța în favoarea lui Bashar Al-Assad.

Trump nu s-a sfiit să critice politica externă a SUA din ultimii ani, calificând invazia din Irak drept cea mai gravă eroare din istoria americană şi similară cu “aruncatul cu pietre într-un stup de albine”.

Citește și: Donald Trump: „Voi fi cel mai mare creator de locuri de muncă pe care Dumnezeu l-a creat vreodată”

Trump, critici pentru Merkel și laude pentru Brexit

Pe de altă parte, Trump a criticat-o pe Angela Merkel pentru politica de primire a refugiaților, spunând că aceasta a comis ”eroare absolut catastrofală”. ”Eu cred că ea a comis o eroare absolut catastrofală acceptându-i pe toţi aceşti ilegali”, a declarat Trump.

Noul lider de la Casa Albă a mai afirmat că Brexit-ul va fi un „lucru minunat, până la urmă” și că va face tot posibilul pentru ca un acord comercial cu Marea Britanie să se desfășoare „rapid și corespunzător”.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Externe

To Top