Un copil a fost găsit după mai bine de 40 de zile de la răpire. Ar fi fost răscumpărat pe 5 milioane de euro

01.06.2020
Un copil a fost găsit după mai bine de 40 de zile de la răpire. Ar fi fost răscumpărat pe 5 milioane de euro

Un copil în vârstă de 13 ani din Genk, Belgia, a fost găsit după 42 de zile de la răpire. Acesta a fost eliberat în noaptea de duminică spre luni și este într-o stare bună atât fizic, cât și psihic. Motivul pentru care răpitorii au recurs la acest gest ar fi fost banii, având în vedere că băiatul făcea parte dintr-o familie înstărită, care, de asemenea, are probleme cu legea.

Un copil a fost găsit după mai bine de 40 de zile de la răpire. Ar fi fost răscumpărat pe 5 milioane de euro

Adolescentul a fost răpit noaptea de 20 spre 21 aprilie de un grup de bărbați mascați și înarmați. Aceștia au folosit pentru răpire un autoturism furat. Băiatul se afla în acel moment acasă. În cele 42 de zile, familia acestuia a primit dovezi care atestau faptul că este teafăr. După eliberare, acesta s-a întors acasă singur și este bine atât fizic, cât și psihic, ceea ce înseamnă că a depășit bine această experiență. În urma percheziției, poliția ar fi reținut 7 suspecți.

Familia copilului este cunoscută pentru implicarea în traficul de droguri, ceea ce i-a determinat pe polițiști să creadă că ar fi vorba despre o reglare de conturi între bandele traficante. Cu toate acestea, se pare că motivația răpitorilor ar fi banii și, deși autoritățile nu au confirmat, ar fi fost oferite 5 milioane de euro pentru ca băiatul să fie eliberat.

Familia are doi membri: unchiul și tatăl victimei. Ambii au fost condamnați în 2019 pentru trafic cu cocaină. În timpul procesului, s-a spus că ar fi fost vorba despre o afacere de 8 milioane de euro. Avocatul familiei acuză că aceste speculații i-ar fi determinat pe răpitori să acționeze, deși nimic nu ar fi adevărat. În plus, cei doi vor să recurgă acum la CEDO pentru a le face dreptate, după ce au primit condamnări cu 15 ani închisoare în dosarul pentru trafic cu cocaină.

„Fiindcă justiția a divulgat presei aceste pretinse sume de 8 milioane de euro, clienții mei au acum o imagine care nu corespunde realității, iar mediile criminale au reținut informația, cu toate consecințele pe care le avem azi.”, a spus avocatul familiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *