Un nou accident aviatic. Se estimează că sunt 20 de morți

Ultimul update: duminică 5 august 2018 13:58 Data publicării: duminică 5 august 2018 13:58
Autor , în Externe

Un avion de colecție s-a prăbușit în zona de est din Elveția, iar bilanțul victimelor ar putea fi de 20 de morți. Este al doilea accident aviatic în Țara Cantoanelor, în doar 24 de ore.

Prăbuşirea unui avion militar de colecţie, sâmbătă după-amiază, în estul Elveţiei ar putea să se fi soldat cu până la 20 de morţi, a informat presa elveţiană, transmite duminică AFP.

Avionul, un Junker JU52 HB-HOT construit în 1939 în Germania, aparţinea companiei JU-Air, fondată în 1982.

Aparatul de zbor, care poate transporta 17 pasageri şi trei membri ai echipajului, s-a lovit de versantul vestic al muntelui Piz Segnas, la o altitudine de 2.540 de metri, în cantonul Grisons (est).

Potrivit cotidianului elveţian de limbă germană Blick, avionul era plin pentru acest zbor, ceea ce sporeşte probabilitatea ca accidentul să se fi soldat cu 20 de victime.

La aproape 24 de ore după accident, poliţia cantonului Grisons nu a putut oferi un bilanţ al tragediei, dar autoritățile au spus că operațiunile de salvare sunt în curs.

Compania JU-Air a precizat că deţine patru aparate Junker datând din 1939 şi că a transportat peste 14.000 de pasageri în anul 2014. Piloţii companiei sunt foşti militari şi piloţi profesionişti, toţi voluntari.

O întreagă familie a murit după un alt accident aviatic în Elveția

Patru persoane membre ale aceleiaşi familii, printre care şi doi copii, au murit sâmbătă dimineaţă după ce avionul de mici dimensiuni în care se aflau s-a prăbuşit într-o pădure din Elveţia, provocând un incendiu care a distrus complet avionul, a informat poliţia, citată de Reuters.

Avionul s-a prăbuşit într-o zonă inaccesibilă de pădure în trecătoarea montană Rengg, din cantonul Nidwalden.

„Înainte ca salvatorii să poată ajunge la locul accidentului, un incendiu care s-a răspândit în zona împădurită a trebuit să fie stins din elicopter şi a trebuit să se degajeze un traseu până la epavă”, a precizat poliţia într-un comunicat.

Investigaţia declanşată a stabilit că cele patru victime descoperite la locul prăbuşirii fac parte dintr-o familie formată din părinţi şi doi copii minori din regiune, care au decolat în direcţia Franţei la ora locală 09.30.

Cauza accidentului încă nu a fost stabilită, potrivit Reuters.

Citește și: Accident aviatic în Suceava: Cine sunt cei doi piloți implicați în incident

Loading...
Langkawi e THE ONE
Langkawi e THE ONE
Sursa: Huff.ro
Comentarii