Un nou cutremur în Indonezia, de 5.3 grade pe scara Richter. Bilanţul dezastrului a depăşit 2000 de morţi

Ultimul update: marți 9 octombrie 2018 10:54 Data publicării: marți 9 octombrie 2018 10:53
Autor , în Externe

Un nou cutremur cu magnitudinea 5,3 a fost resimţit marţi în Palu, oraşul indonezian devastat de seismul şi valul tsunami de luna trecută, provocând panică fără a fi însă înregistrate pagube, a informat un oficial, potrivit dpa.

Seismul de marţi cu intensitatea 5,3 s-a produs la ora locală 4:15 (21:15 GMT) la o adâncime de 10 kilometri, cu epicentrul la o distanţă de 5 kilometri nord-est de Sulawesi, a precizat Sutopo Nugroho, purtătorul de cuvânt al Agenţiei naţionale pentru gestionarea dezastrelor.

„Seismul a fost resimţit timp de cinci secunde”, a spus acesta.

Taufan, un locuitor din Palu, a spus că localnicii au ieşit din case fugind înspăimântaţi.

„Toată lumea este încă traumatizată de cutremurele anterioare”, a spus acesta.

În localitatea Silae, mai multe case avariate de cutremurele precedente s-au dărâmat, dar nimeni nu a fost rănit, a precizat un martor.

„Oamenii au intrat în panică deoarece cutremurul a fost puternic. Toată lumea a ieşit pe străzi”, a spus Andika Dana, locuitor din Silae.

Un alt locuitor, Mardiana Taha, a spus că pe aplicaţia WhatsApp circulă zvonuri care vorbesc despre alte cutremure viitoare.

„Toată lumea este înspăimântată. Mai bine stăm afară”, a spus acesta.

Citește și: Cutremur în Italia, la Sicilia: Mai multe persoane au fost rănite

Magazinele, şcolile şi instituţiile guvernamentale din regiunile afectate de cutremur au început să-şi reia activitatea, iar supravieţuitorii încearcă să se reîntoarcă la activităţile obişnuite.

Bilanţul victimelor cutremurului urmat de tsunami din 28 septembrie, care a lovit Palu şi alte regiuni din provincia Central Sulawesi, era marţi de 2.002 de morţi, potrivit agenţiei de ştiri Antara care citează surse guvernamentale.

Mii de persoane, încă sub dărâmături

Autorităţile se tem că sute sau poate chiar mii de persoane ar putea fi încă sub dărâmături după ce casele în care locuiau au fost înghiţite de seismul de 7,4 grade.

Purtătorul de cuvânt al Agenţiei naţionale pentru gestionarea dezastrelor a precizat că valoarea pagubelor în urma dezastrului a fost estimată la 657 milioane de dolari.

Cea mai mare parte dintre cei 1.539 de oameni care au murit în Palu au fost ucişi de tsunami.

Indisciplinatul George
Indisciplinatul George
Sursa: agerpres.ro
Comentarii