Connect with us

Știri

Cadavrul unui bărbat a fost găsit lângă casa lui Florin Salam. Ce au descoperit anchetatorii la fața locului

Bărbatul al cărui cadavru a fost găsit, marţi seară, într-un taxi, pe o stradă din sectorul 4 al Capitalei, nu are urme vizibile de violenţă, iar prima ipoteză a anchetatorilor este că bărbatului i s-a făcut rău şi s-a aşezat pe scaunul din dreapta să se odihnească, acoperindu-se cu o pătură.

Potrivit unor surse apropiate anchetei, poliţilştii au constatat că bărbatul nu are urme vizibile de violenţă şi că este posibil să se fi simţit rău şi să se fi aşezat pe scaunul din dreapta acoperindu-se cu o pătură.

Totodată, anchetatorii au constatat că telefonul mobil al bărbatului era în maşină, la încărcat.

Cadavrul bărbatului a fost găsit, marţi seară, într-un taximetru staţionat pe strada Săvineşti, din sectorul 4 al Capitalei, iar poliţiştii de la Serviciul Omoruri au izolat zona şi prelevează amprente.

Trupul bărbatului se afla pe locul din dreapta şoferului şi era acoperit cu o pătură. Surse apropiate anchetei au declarat că există suspiciunea că bărbatul a murit cu mai mult timp în urmă, dată fiind starea cadavrului.

Bărbatul ar fi soțul unei cântărețe!

Cadavrul unui bărbat a fost găsit, marţi seară, într-un taximetru staţionat pe o stradă din sectorul 4 al Capitalei, poliţiştii de la Serviciul Omoruri fiind deja la faţa locului, unde au izolat zona şi prelevează amprente .

Trupul bărbatului se află pe locul din dreapta şoferului şi este acoperit cu o pătură. Taxiul este pe strada Săvineşti, dn zona Apărătorii Patriei, în sectorul 4 al Capitalei.

Surse apropiate anchetei au declarat că există suspiciunea că bărbatul a murit cu mai mult timp în urmă, dată fiind starea cadavrului.

Poliţiştii au izolat zona, iar la ora transmiterii acestei ştiri anchetatorii prelevează amprente de pe maşină, care a fost găsită încuiată.

Sunt Adrian Vrauko si de 14 ani lucrez în presa online. Am început ca redactor la Realitatea TV, am continuat mai apoi la Pro TV, Kanal D. Iar din 2014 am infiintat Revista Teo Trandafir, continuand cu HUFF.ro si multe alte site-uri din grupul AIR24. La HUFF.ro sunt Editor Of The Day si coordonez echipa editoriala.

1 Comment

1 Comment

  1. Marius

    2017-05-03T13:17:06+03:00 at 13:17

    Nu e barbatul nici unei cintarete sia fc metadona pe vena il cunosc

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top