Connect with us
55 de morţi în Irak, în urma atacurilor ISIS

Externe

55 de morţi în Irak, în urma atacurilor ISIS de azi

55 de persoane au fost ucise astăzi în atacuri care vizau o reuniune şiită din Irak. Autorii atacului terorist fac parte din Statul Islamic, scrie news.ro citând Reuters.

Această escaladare a violenţelor are loc în contextul în care forţele irakiene se pregătesc să lanseze o ofensivă în vederea recuceririi Mosulului, ultimul oraş irakian aflat sub controlul Statului Islamic.

Cel mai sângeros atac a fost comis de un kamikaze, care s-a detonat în mijlocul unei reuniuni şiite, la Bagdad, unde a ucis cel puţin 41 de persoane şi a rănit alte 33.

Atacatorul s-a detonat în interiorul unui cort înţesat cu oameni care participau la Ashura, o ceremonie şiită care plânge uciderea lui Hussein, un nepot al profetului Mohamed, în secolul al VII-lea.

Statul Islamic a revendicat atacul într-un comunicat postat online.

Unele persoane din cort plângeau moartea unui locuitor din zonă, potrivit autorităţilor. Cortul a fost ridicat într-o piaţă aglomerată din cartierul al-Shaab, în nordul capitalei irakiene.

Atac cu rachete în Antalya. Atacatorii au vrut să lovească un petrolier

Nave de război ruseşti se îndreaptă spre Marea Britanie

Persoane înarmate, suspectate că fac parte din Statul Islamic, o grupare extremistă sunnită, au comis anterior alte două atacuri, la nord de Bagdad – unul vizând un post de control al poliţiei, iar celălalt casa unui membru al miliţiilor sunnite care susţine Guvernul, potrivit unor surse din cadrul poliţiei.

Opt poliţişti au fost ucişi, iar alţi 11 au fost răniţi în primul atac, la Mutaibija, la sud de oraşul Tikrit. De asemenea, trei dintre militanţi au fost ucişi.

În al doilea atac armat, soţia şi trei copii ai lui Numan al-Mujamaie, liderul miliţiilor Ishaqi Mobilization, au fost ucişi de persoane înarmate care au luat casa cu asalt, în localitatea Ishaq. Al-Mujamaie nu se afla acasă.

Atacatorii au reuşit să fugă. Ei au fost urmăriţi de membri ai forţelor de securitate, dar s-au sinucis mai târziu, detonând vestele cu explozivi pe care le aveau asupra lor, a anunţat poliţia.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Externe

To Top