Connect with us

Politic

A demisionat! Vestea care a luat pe toată lumea prin surprindere

Paul Stănescu a anunţat, luni, că a demisionat din funcţia de viceprim-ministru şi ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

„În contextul evenimentelor din ultima vreme de pe scena politică, vă aduc la cunoştinţă că astăzi, 26 noiembrie, mi-am depus cererea de demisie din funcţia de viceprim-ministru, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. Aceasta a fost înregistrată la Secretariatul General al Guvernului cu nr. 16.495/26.11.2018″, a precizat Paul Stănescu, într-o declaraţie transmisă AGERPRES.

Viceprim-ministrul Paul Stănescu, ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, a afirmat pe 21 noiembrie că nu se agaţă „de niciun scaun”, precizând însă că îşi va face „propria analiză” şi va decide „în consecinţă”.

Citește și: Liviu Dragnea, anunț surprinzător: „PSD nu îl va suspenda pe Klaus Iohannis”

„Dacă, la şedinţa CExN de luni, 19 noiembrie, doamna prim-ministru sau preşedintele PSD mi-ar fi reproşat ceva legat de activitatea la minister şi mi-ar fi cerut demisia, o făceam pentru că sunt un om de onoare şi nu mă agăţ de niciun scaun! Mai mult, înaintea şedinţei, m-am întâlnit cu preşedintele Dragnea, care mi-a spus că nu-mi poate pune la îndoială competenţa ca ministru şi nicio clipă nu mi-a cerut să fac un pas în spate! Ulterior, am fost umilit inutil şi fără niciun argument, ceea ce mă face să nu intru în acest joc politicianist! Îmi voi face propria analiză şi voi decide în consecinţă!”, a precizat Paul Stănescu într-o declaraţie transmisă AGERPRES.

Decizia a venit după ce, marţi, preşedintele Klaus Iohannis a respins propunerile făcute anterior pentru cele două ministere Ilan Laufer – Dezvoltare Regională şi Lia Olguţa Vasilescu – Transporturi pe motiv că sunt nepotrivite.

Întrebat dacă s-a luat în discuţie sancţionarea ministrului Dezvoltării, Paul Stănescu, Dragnea a precizat: „Comitetul Executiv Naţional aşteaptă de la cei doi colegi demisiile de onoare”.

Stănescu şi Şova nu au fost prezenţi la şedinţa Comitetului Executiv Naţional, deşi au fost invitaţi. „Comitetul Executiv Naţional a luat această hotărâre, neavând onoarea să îi avem şi pe ei în sală”, a mai spus Dragnea.

foto: Hepta.ro

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Politic

To Top