Connect with us
ANM anunță că atenționarea de vreme rea se prelungește. Cele mai afectate zone

Vremea

ANM anunță că atenționarea de vreme rea se prelungește. Cele mai afectate zone

Vremea rea se prelungește în această săptămână, iar ANM a actualizat atenționarea meteorologică legată de instabilitatea atmosferică.

Meteorologi au prelungit până joi dimineaţa informarea privind răcirea accentuată a vremii la nivelul întregii ţări.

Astfel, în intervalul 25 septembrie, ora 9:30 – 27 septembrie, ora 9:00, vremea va fi rece, iar valorile termice, atât cele diurne, cât şi cele nocturne, vor fi în general cu 4…8 grade mai coborâte decât normele perioadei.

În timpul nopţilor şi al dimineţilor, local în centrul ţării, pe arii restrânse în nord-vestul teritoriului şi în dealurile Munteniei şi ale Olteniei şi cu totul izolat în rest, temperaturile vor coborî sub 0 grade şi se va produce brumă.

Pe parcursul zilei de marţi, 25 septembrie, vântul va mai avea unele intensificări în cea mai mare parte a ţării, cu viteze mai mari pe litoral, în nordul şi în centrul Moldovei unde temporar se vor atinge viteze de 55…70 km/h.

La munte, mai ales în zona Carpaţilor Meridionali şi a Carpaţilor de Curbură, vor fi rafale în general de 70…90 km/h, iar la altitudini de peste 1500 m, trecător vor fi precipitaţii slabe, mixte.

Miercuri, 26 septembrie, intensificări ale vântului se vor mai semnala în regiunile estice şi sud-estice, cu rafale de 45…55 km/h.

Iată cum va fi vremea, pe regiuni, până la finalul săptămânii:

Vremea 24 – 30 septembrie BANAT

Din 23 septembrie valorile termice vor fi în scădere, iar, în medie, maximele se vor încadra între 21 și 24 de grade și minimele între 9 și 12 grade. Temporar, din data de 22 septembrie, vor fi posibile ploi aproape în fiecare zi.

Vremea 24 – 30 septembrie CRIŞANA

Din 23 septembrie temperatura va fi în scădere treptată, iar în medie, valorile maxime se vor încadra între 20 și 23 de grade, în timp ce minimele vor fi între 8 și 11 grade. Din data de 22 septembrie vor fi posibile ploi aproape în fiecare zi.

Vremea 24 – 30 septembrie TRANSILVANIA

Vremea se va răci, iar media regională a temperaturilor maxime va avea variații între 19 și 22 de grade. Minimele se vor situa între 6 și 8 grade, ușor mai ridicate în prima dimineață. Probabilitatea pentru ploi temporare va fi mai ridicată între 22 și 30 septembrie.

Vremea 24 – 30 septembrie MARAMUREŞ

În perioada 22 – 26 septembrie, temperatura aerului va fi în scădere, apoi nu va mai avea variații semnificative; în medie maximele vor fi cuprinse între 19 și 23 de grade, mai ridicate în prima zi, iar minimele între 7 și 11 grade, ușor mai ridicate tot în ziua de 22 septembrie. Probabilitatea de ploaie va fi în creștere începând cu data de 22 septembrie.

Vremea 24 – 30 septembrie MOLDOVA

Între 23 și 27 de grade și minime între 11 și 13 grade. Ulterior vremea se va răci, astfel că media temperaturilor maxime se va situa între 19 și 23 de grade, iar a minimelor între 8 și 10 grade, ușor mai ridicată în primele două dimineți. Probabilitatea de apariție a ploilor va fi în creștere din data de 23 septembrie.

Vremea 24 – 30 septembrie DOBROGEA

În cea de a doua săptămână, vremea se va răcori treptat; media regională a temperaturilor maxime va fi de 20….24 de grade, iar a minimelor de 11….14 grade. Trecător, în intervalul 23 – 30 septembrie, vor fi ploi aproape în fiecare zi.

Vremea 24 – 30 septembrie MUNTENIA

După data de 22 septembrie, vremea se va răci, astfel că în cea de a doua săptămână de prognoză media temperaturilor maxime va fi între 21 și 25 de grade, iar a minimelor între 9 și 12 grade. Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată între 23 și 30 septembrie.

Vremea 24 – 30 septembrie OLTENIA

Vremea se va răci; în medie, temperaturile maxime se vor încadra între 21 și 23 de grade, ușor mai mari în primele 2 zile (24…25 de grade), iar cele minime vor fi de 10…11 grade în primele două dimineți, apoi vor oscila în jurul valorii de 9 grade. Probabilitatea pentru ploi trecătoare va fi ridicată în perioada 23 – 30 septembrie.

Vremea 24 – 30 septembrie LA MUNTE

În perioada 23 – 25 septembrie temperatura va fi în scădere, apoi nu va avea variații semnificative. În medie valorile maxime se vor încadra între 11 și 13 grade, iar minimele vor fi de 4…6 grade în primele două dimineți și în jurul a 3 grade, după aceea. Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va ridicată în prima zi de prognoză, precum și în intervalul 22 și 30 septembrie.

Sunt așteptate temperaturi de 0 grade Celsius miercuri, 27 septembrie, dar și de 1 grad și 3 grade Celsius pe parcursul primei săptămâni.

Citește și: Cum va fi vremea la începutul lui octombrie!

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Vremea

To Top