Connect with us
Bâlea: O tânără de 17 ani a căzut într-o râpă

Știri

Bâlea: O tânără de 17 ani a căzut într-o râpă

Sibiu: Intervenţie a salvamontiştilor la Bâlea pentru recuperarea unei tinere de 17 ani care a căzut într-o râpă

Salvamontiştii de la Bâlea acţionează, sâmbătă, pentru scoaterea dintr-o râpă din zona Bâlea Cascadă a unei tinere de 17 ani care acuză dureri în zona cervicală. Un echipaj SMURD cu medic s-a deplasat la faţa locului pentru preluarea victimei.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu au anunţat, sâmbătă, că salvamontiştii de la Bâlea, dar şi un echipaj SMURD acţionează la Bâlea Cascadă pentru scoaterea dintr-o râpă a unei adolescente în vârstă de 17 ani.

Deocamdată, nu se cunosc împrejurările producerii accidentului.

„Nu avem, deocamdată, alte date despre victimă. Persoana de 17 ani a fost scoasă din râpă de către salvamontiştii de la Bâlea, iar un echipaj SMURD cu medic intervine pentru preluarea persoanei care acuză dureri în zona cervicală”, a declarat Ramona Nistor, purtător de cuvânt al ISU Sibiu.

Ulterior, şeful Serviciului Salvamont Sibiu, Adrian David, a declarat pentru News.ro că este vorba despre o tânără care a alunecat de pe potecă şi a căzut la o distanţă de circa şapte-opt metri, fiind destul de repede recuperată.

Sursa citată nu a putut preciza, deocamdată, dacă persoana rănită făcea parte dintr-un grup.

Sunt Adrian Vrauko si de 14 ani lucrez în presa online. Am început ca redactor la Realitatea TV, am continuat mai apoi la Pro TV, Kanal D. Iar din 2014 am infiintat Revista Teo Trandafir, continuand cu HUFF.ro si multe alte site-uri din grupul AIR24. La HUFF.ro sunt Editor Of The Day si coordonez echipa editoriala.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top