Connect with us
Brașov: Accident în Codlea: Trei persoane au fost rănite

Știri

Doua accidente grave au avut loc marți. Cine sunt victimele

Un grav accident rutier s-a produs marți, pe DN 1, în localitatea Codlea, din județul Brașov.

Un accident soldat cu rănirea a trei persoane a avut loc, marţi, pe drumul naţional DN 1, pe raza localităţii Codlea, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov.

Potrivit sursei citate, un autotren care transporta flori a intrat în coliziune cu un autoturism.

În urma impactului, una dintre persoanele rănite a rămas încarcerată, având nevoie de intervenţia unui echipaj de descarcerare de la ISU pentru a fi scoasă din maşină.

La faţa locului s-au deplasat, de asemenea, o ambulanţă de tip SMURD de la ISU, o ambulanţă de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă, dar şi o autospecială de stins incendii.

Un alt accident grav a avut loc în Mehedinți

Un accident rutier, în care au fost implicate nouă persoane, din care trei minori, a avut loc, marţi dimineaţa, pe DN 6, între Drobeta Turnu Severin şi Orşova.

Cele nouă persoane, conştiente şi cooperante, au fost evaluate de echipajele medicale. În urma evaluării, doi adulţi şi doi minori au fost transportaţi la spital pentru investigaţii suplimentare.

Accidentul rutier care s-a produs marţi dimineaţă pe DN 6 şi în care au fost implicare nouă persoane a avut drept cauză întoarcerea neregulamentară a unui autoturism pe drumul naţional, a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Mehedinţi, comisar şef de poliţie Nicolae Lohon.

„Accidentul rutier produs între două autoturisme a fost cauzat de un cetăţean din Republica Moldova, de 42 de ani, care a intenţionat să părăsească ţara pe la Porţile de Fier 1, însă a greşit drumul şi a întors neregulamentar autoturismul, pe DN 6, moment în care a fost lovit de un alt autoturism, condus de un cetăţean bulgar, în vârstă de 26 de ani.

Din accident au rezultat patru victime, toate pasagere în autoturismul înmatriculat în Bulgaria”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Mehedinţi.

Cele patru persoane rănite uşor au vârste cuprinse între zece luni şi 47 de ani. Mai exact, este vorba de doi minori, de zece luni şi de patru ani, un tânăr de 21 de ani şi un adult de 47 de ani.

1 Comment

1 Comment

  1. BIRSE TIBERIU

    2018-08-14T20:15:43+03:00 at 20:15

    Păcat ce a ajuns România, într-un hal fără de hal asta datorita conduceri din parlament. Dar sper ca lucrurile să se schimbe în bine și o să fie cum a fost ca înainte.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top