Connect with us
Camera Deputaților a adoptat legea prin care sunt abrogate pensiile speciale, inclusiv ale magistraților

Economic

Camera Deputaților a adoptat legea prin care sunt abrogate pensiile speciale, inclusiv ale magistraților

Legea prin care sunt abrogate pensiile speciale, inclusiv cele ale magistraților, a fost adoptată. Camera Deputaţilor a început, marţi, de la ora 14.00, sesiunea extraordinară în care dezbate proiectul de lege privind abrogarea pensiilor speciale și în care urmează să dea votul final. Dezbaterea proiectului a avut loc loc pe fondul nemulțumirilor magistraților și grefierilor față de prevederile acestuia, astfel că multe instanțe și parchete din țară și-au suspendat activitatea, notează g4media.ro

Camera Deputaților a adoptat legea prin care sunt abrogate pensiile speciale, inclusiv ale magistraților

Parlamentul a dat astăzi votul final. Legea prin care sunt abrogate pensiile speciale, inclusiv cele ale magistraților a fost adoptată.. Ea va merge spre promulgare.

Comisia pentru muncă a Camerei Deputaţilor a dat raport favorabil în 17 decembrie pentru abrogarea pensiilor speciale. Singurii care își mentin privilegiile sunt militarii și polițiștii.

Magistrații își pierd pensiile speciale, deși au de partea lor o decizie a Curții Constituționale care spune că modificarea acestora este neconstituțională.

„Am decis ca în 28 ianuarie să fie plen pentru votarea proiectului privind pensiile speciale. Nu mai avea rost ca PNL să faca o altă solicitare de sesiune extraordinară, chiar era un joc mai mult politic și dădea o notă de neseriozitate”, a declarat Ciolacu.

Potrivit formei adoptate în Comisia pentru muncă din Camera Deputaţilor, ar urma să fie eliminate pensiile de serviciu pentru deputaţi şi senatori, judecători şi procurori, personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al Parchetelor, funcţionarii publici cu statut special, funcţionarii publici parlamentari, membrii corpului diplomatic şi consular al României, membrii Curţii Constituţionale şi pentru personalul aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România.

Prevederile nu ar urma să se aplice angajaţilor Ministerului Apărării, Ministerului de Interne, celor din serviciile secrete, poliţiştilor de penitenciar.

În baza unui amendament propus de deputatul independent Adrian Dohotaru au fost eliminate indemnizaţiile pentru limită de vârstă pentru primari, viceprimari, preşedinţi şi vicepreşedinţi de consilii judeţene.

La propunerea preşedintelui comisiei, Adrian Solomon (PSD), a fost adoptat şi un amendament care vizează eliminarea rentei viagere pentru sportivi şi artişti, dar şi a indemnizaţiei de 50% pentru ziariştii care au ieşit la pensie, membri ai unor asociaţii de profil. Social-democratul a precizat însă că nu va susţine prevederile respective în plen.

„Eu în plen nu voi vota astfel de lucruri. Dar nu puteam aici, ca şi diriguitor al domeniului, să nu vă pun în faţă oglinda şi să vă arăt lumii cum sunteţi. Ăştia sunteţi: nu vă trebuie nici sportivi care să aibă din partea statului şi a poporului respectul cuvenit până îşi închid ochii, nu vă trebuie nici artişti, nici membri ai ansamblurilor folclorice, nici ziarişti care au trăit în vremuri antice pe salarii de nimic”, a declarat el.

Liberalul Dan Vîlceanu a replicat însă că Adrian Solomon trebuie să îşi asume amendamentul privind renta viageră a sportivilor şi a artiştilor, deoarece el l-a iniţiat.

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că în plen va fi scos acest amendament.

Săptămâna aceasta el a susţinut că propunerea legislativă privind pensiile speciale este neconstituţională şi ar trebui retrimisă la comisii pentru a fi modificată, după discuţii cu cei vizaţi de modificări.

Cristina Bosioc - Redactor șef adjunct la HUFF.ro

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Economic

To Top