Connect with us
Candidații la șefia DNA susțin interviul cu ministrul Justiției

Politic

Candidații la șefia DNA susțin interviul cu ministrul Justiției

Cei patru candidaţi înscrişi pentru funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie susţin joi, începând cu ora 9,00, interviul la sediul Ministerului Justiţiei.

Cei patru candidaţi înscrişi în cursa pentru şefia Direcţiei Naţionale Anticorupţie sunt Florentina Mirică – procuror-şef serviciu la Secţia de combatere a corupţiei din cadrul DNA, Cristian Lazăr – procuror şef adjunct la Secţia urmărire penală din cadrul Parchetului General, Marius Iacob – procuror şef adjunct al DNA şi Elena Grecu – procuror şef serviciu în structura centrală a DNA.

Funcţia de procuror şef al DNA a devenit vacantă după ce Laura Codruţa Kovesi a fost revocată din această calitate printr-un decret emis pe 9 iulie de preşedintele Klaus Iohannis, care a pus în aplicare o decizie a Curţii Constituţionale.

„Propunerea/propunerile ministrului Justiţiei va fi/ vor fi înaintate Consiliului Superior al Magistraturii – Secţia pentru procurori, în vederea obţinerii avizului acestei instituţii.

Ulterior obţinerii avizului Consiliului Superior al Magistraturii, ministrul Justiţiei înaintează propunerea preşedintelui României în vederea numirii în funcţia de conducere”, preciza MJ.

DNA trebuie să-şi îndeplinească în continuare atribuţiile legale, deoarece fenomenul corupţiei este „generalizat”, a declarat, joi, Florentina Mirică, unul dintre candidaţii la funcţia de procuror-şef, ea adăugând că a avut întotdeauna încredere în ministrul Justiţiei.

Ce a spus Florentina Mirică, înainte de interviul cu Ministrul Justiției

Florentina Mirică, procuror-şef serviciu la Secţia de combatere a corupţiei din cadrul DNA, s-a prezentat joi dimineaţa la sediul Ministerului Justiţiei pentru a susţine interviul în cadrul selecţiei organizate pentru funcţia de şef al direcţiei.

Întrebată de jurnalişti ce anume va conta la susţinerea interviului, Mirică a spus:

„Sper ca experienţa şi proiectul managerial, care să fie de succes pentru această instituţie, care trebuie să-şi îndeplinească în continuare atribuţiile legale.

Ştim cu toţii că fenomenul corupţiei nu s-a diminuat, el este unul generalizat, de la mica corupţie, acea ciocolată dată la ghişeu, înscrierea copiilor la grădiniţă, obţinerea examenului de licenţă, până la vestitul procent de 10% din valoarea contractelor.

Acesta este motivul pentru care DNA trebuie să-şi exercite atribuţiile legale.

Privitor la candidatura mea, aş vrea să lămuresc o informaţie care s-a vehiculat în mod greşit în presă şi anume că aş fi avut o acţiune disciplinară referitoare la deconspirarea unui martor. Este greşit, nu este adevărat.

Acţiunea disciplinară a privit o dispută juridică, care a fost tranşată de Curtea Constituţională şi anume că dreptul la apărare este prioritar faţă de protecţia informaţiilor clasificate”.

Mirică a fost întrebată şi dacă va cântări faptul că este considerată o apropiată a Laurei Codruţa Kovesi. „În mod evident nu este un argument legal şi sper să nu conteze”, a răspuns ea.

De asemenea, Florentina Mirică a fost întrebată şi dacă, în opinia sa, ministrul Justiţiei va lua o decizie înţeleaptă. „Întotdeauna am avut încredere în ministrul Justiţiei. (…) Acest interviu este un început bun”, a spus ea.

Citește și: Cine sunt candidații la șefia Direcției Naționale Anticorupție

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Politic

To Top