Connect with us
Lovitura pentru Liviu Dragnea, Irina a renunțat la inelul primit de la fostul șef PSD

Știri

Cine este Irina Alexandra Tănase, iubita lui Liviu Dragnea

Liviu Dragnea și-a adus iubita la Congresul PSD din data de 10 martie. Irina Alexandra Tănase a stat în primul rând și l-a sorbit din priviri pe liderul social-democraților.

În vârstă de 26 de ani Irina Alexandra Tănase are o legătură mai veche cu președintele PSD.

Tânăra a avut primul job la Asesoft, compania lui Sebastian Ghiță, fost membru al social-democraților.

În toamna lui 2013, tânăra se angaja la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, ca asistentă a lui Liviu Dragnea.

Conform jurnaliștilor de la Rise Project, ea își petrecea apoi sărbătorile de iarnă în Brazilia, alături de șeful ei. Dragnea era acea vreme căsătorit cu Bombonica, iar cei doi au ajuns separat în țara sud-americană. Irina a fost însoțită de Mugurel Gheorghiaș, un apropiat al liderului PSD.

Liviu Dragnea a divorțat în cele din urmă de Bombonica, în anul 2015, iar acest lucru a lăsat cale liberă relației lor. Mai mult decât atât, se pare că cei doi își vor uni curând destinele, dacă e să ne luăm după această declarație:

“Pentru mine e o mare satisfacție că n-am trecut degeaba prin acești ani după ce am câștigat alegerile. Pe plan personal, de unde să știu? E posibil ca anul 2018 să aducă o nuntă”, a spus Liviu Dragnea.

Conform declarației de avere din perioada în care era asistenta lui Dragnea la Ministerul Dezvoltării, Irina Tănase nu are niciun bun de valoare pe numele ei, fie că este vorba despre casă, mașină ori bijuterii.

Ce spun femeile din PSD despre Irina Alexandra Tănase

”O cunosc pe domnişoara Tănase, o cunosc pe Irina. Este un om deosebit, este o fată deosebită. Aceste lucruri fac parte din viaţa de zi cu zi a fiecărui om”, a subliniat Viorica Dăncilă, care a spus că i s-a părut un gest de normalitate ca Dragnea să își aducă iubita la congres și că ar accepta să-i fie nașă, în cazul unei nunți.

Primarul Capitalei a lăsat să se înțeleagă că logodnica lui Dragnea a fost implicată în organizarea mai multor campanii umanitare.

„Irina este o tânără care cred că este de viitor în sensul în care mi se pare extrem de preocupată ca lucrurile să meargă în direcția bună. Noi o cunoaștem și de la alte întâlniri private. A ajutat foarte mult în organizarea unor evenimente umanitare”, a declarat Gabriela Firea la congresul PSD.

Ce spune Mihai Voropchievici despre relația lui Dragnea cu Irina

„Irina are o vibrație a numelui 2, iar Liviu Dragnea are 6. Sunt două cifre pare, vorbim despre o compatibilitate de 110%.

Caracterul Irinei este echilibrat, diplomat, sensibil, imaginativ. Câteodată este pasivă, leneșă și supusă. Nu asta se vrea?

În schimb, Liviu Dragnea este fermecător, conciliant, artist, sentimental, câteodată indecis, dar foarte senzual. Irina are imensă nevoie de dragoste, de tandrețe, este o fire visătoare. În schimb, Liviu Dragnea caută plăceri și dragoste, iar echilibrul lui general trece prin cel sentimental”, a spus numerologul, la Antena 3.

Citește și: Congres PSD: Social-democrații au ales noua conducere!

19 Comments

19 Comments

  1. mu13PSD

    2018-12-23T13:23:29+02:00 at 13:23

    tuturor, mai putin gerontofililor, curvelor precoce si lingedosistilor!

  2. Ioana

    2018-12-22T00:40:07+02:00 at 0:40

    Bai Ghe, mwist al lui Dragnea, pe cine sa fim geloase noi femeile? Pe o prostituata nasoasa care si-o trage cu macaroana fiarta a bosorogului??? Bleah, hai ca vomit pe tine bai Ghe!!!!

  3. Ioana

    2018-12-22T00:38:36+02:00 at 0:38

    Bai Ghe, mwist al lui Dragnea, pe cine sa fim geloase noi femeile? Pe o prostituata nasoasa care si-o trage cu macaroana fiarta a bosorogului??? Bleah, hai ca vomit pe tine bai Ghe!!!!

  4. Inferno

    2018-12-21T18:08:34+02:00 at 18:08

    Felicitari lu’ Dragnea ca si-a luat femeie second hand. Am „tavalit-o” pe Irinuca prin 2012, cand lucra la Asesoft.

  5. ghe.

    2018-12-21T14:28:01+02:00 at 14:28

    Pe femei le inteleg sa fie geloase ( vulpea care n-ajunge la struguri crede ca-s acri) dar voi BARBATILOR ar trebui sa va rusinati . Rusine tuturor !

  6. Llll

    2018-08-27T19:29:14+03:00 at 19:29

    O amărâtă vai de tine…….

  7. claudiu

    2018-08-16T17:01:05+03:00 at 17:01

    Uratania natiei!

  8. 333333

    2018-08-16T16:36:06+03:00 at 16:36

    TEST

  9. Mircea

    2018-08-16T16:32:19+03:00 at 16:32

    Urata nasoasa si-a facut rinoplastie pentru a-si micsora nasul ca sa-i placa mosului. Dar tot urata e!

  10. PEDOFILUL DRAGNEA

    2018-08-15T16:16:12+03:00 at 16:16

    Dragnea este pedofil. Cand a cunoscut-o pe Irina aceasta avea doar 17 ani. Motivul pentru care a fost parasit de nevasta a fost obsesia lui pentru fetite minore.

  11. dan C.

    2018-03-14T08:00:25+02:00 at 8:00

    O alta curvulita semidocta, careia, din pacate pentru noi, i se pregateste un frumos viitor in politica.

  12. Mihalca

    2018-03-13T18:01:07+02:00 at 18:01

    Cine-i? Una care şi-o trage cu Tatsu.

  13. Dam

    2018-03-13T12:38:15+02:00 at 12:38

    Curve, jartele, boarfe, stoarfe…..măcar de nu s-ar afișa ca și cum relațiile de genul ăsta ar reprezenta o normalitate

  14. ana

    2018-03-13T12:12:21+02:00 at 12:12

    NICI MACAR CEASCA > NU A AVUT TUPEUL > SA-SI ADUCA AMANTA LA congresul din 1989 … si prevadddddddddddddddddddd >> ca acest congres din 2018 :: ESE CANTECUL LEBEDEI ….

  15. Militaru Petre

    2018-03-12T23:00:50+02:00 at 23:00

    Stiti cum se denumesc ACELE FETITE VESELE care se incurca cu barbati insurati ?????

  16. gelu

    2018-03-12T21:34:05+02:00 at 21:34

    Dudia fost bagata in reparatie capitala, i sa facut linia de arbori bucsata compect in urma uzurii la care a fost supusa, asa ca Dragnea sa ales cu un second hand

  17. ADRIANA VATAFU

    2018-03-12T20:04:39+02:00 at 20:04

    Dragnea,un hot care fura si nimeni nu-l opreste cu o fufa langa el care desigur il sorbea din priviri la cati banii are si incredibil vrea sa se insoare cu ea si de necrezut,pupincuristi din jurul lui il lauda,vor sa-l cunune,incredibil ce fac oamenii pentru banii,politicienii din Romania,o adunatura de cea ma-i joasa speta,ma dezgusta,i-mi vine sa vomit cand citesc asa ceva,citesc asa ceva din Malta si sant si ma-i revoltata ca din cauza lor am plecat si mi-e dor de Romania in fiecare zi.

  18. stefan

    2018-03-12T17:56:33+02:00 at 17:56

    O NOUA DOCTOR IN STIINTELE MILITARE SAU PULITICE. DUPA CE VA ABSOLVI 2-3 FACUTATI INTR_UN AN LA ASE

  19. sonia todirascu

    2018-03-12T17:11:03+02:00 at 17:11

    Lasam deoparte ce spun runele si alte cele…cine este Irina etc.,etc.,etc.?!pai cine sa fie ,o alta Piti intretinuta de la 20 de ani de catre niste babalaci?!Irina…este noua Moni Gabor a Romaniei…ca doar n-o fi vreun exemplu pozitiv pentru tanara generatie de fetite?o intretinuta si atat,ar mai fi si faptul ca este gerontofila?!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top