Connect with us
George Copos revine la Rapid?! Ce spune primarul Tudorache

Sport

George Copos revine la Rapid?! Ce spune primarul Tudorache

Veste surprinzătoare în fotbalul românesc. George Copos va sprijini Rapid București, în momentul în care echipa din Giulești va promova în Liga 1.

Anunțul a fost făcut de primarul Sectorului 1, Daniel Tudorache, pentru Agerpres. Acesta nu a menționat dacă G.Copos va fi acționar, patron sau simplu sponsor.

„Discut de mai mult timp cu domnul Copos despre o implicare a sa la Rapid. Iar dânsul a promis că va sprijini echipa atunci când va ajunge în Liga I. Nu am ajuns atât de departe încât să stabilim dacă va fi acţionar sau nu, însă mi-a promis că va sprijini financiar echipa. Acum rămâne ca noi să facem tot posibilul pentru ca Rapidul să promoveze în Liga a II-a, iar apoi în Liga I”, a spus Tudorache.

Primarul Tudorache mai spune că baza Pro Rapid va ajunge în proprietatea primăriei Sectorului 1.

„Pentru Rapid este un câştig ceea ce s-a întâmplat astăzi, e un prim pas pe care domnul Copos l-a făcut spre această echipă. Dânsul a venit şi a oferit cadouri jucătorilor primei echipe, a fost dorinţa dânsului. Nu e vorba despre prime, sunt cadouri de final de an pe care dânsul a dorit să le ofere jucătorilor care azi se află pe primul loc în Liga a III-a”, a afirmat primarul pentru AGERPRES.

Fostul acţionar al FC Rapid, George Copos, a oferit, marţi, cadouri de final de an jucătorilor echipei giuleştene, care activează în prezent în Liga a III-a, în cadrul unui eveniment organizat la sediul Primăriei Sectorului 1.

Prezenţa celui care a finanţat timp de 20 de ani gruparea alb-vişinie a fost una surprinzătoare având în vedere faptul că George Copos, condamnat în dosarul Transferurilor în 2014, a afirmat în mai multe rânduri că nu va mai reveni niciodată în fotbal.

„Am fost la petrecerea de final de an a Rapidului, dar nici vorbă să mă întorc la Rapid. Ştiu că primarul mi-a urat bun venit, dar nu mă voi întoarce niciodată. Am fost la Rapid doar pentru a da nişte cadou, pentru că Rapid rămâne farmecul vieţii şi va rămâne mereu în sufletul meu”, a spus Copos, conform news.ro.

George Copos, patronul care a băgat Rapidul în insolvență

George Copos a făcut cunoştinţă la sediul Primăriei Sectorului 1 cu jucătorii tineri din lotul formaţiei Rapid, dar a discutat mai mult cu antrenorii Daniel Pancu şi Nicolae Grigore, precum şi cu managerul sportiv Florin Manea.

George Copos a preluat clubul de fotbal Rapid în anul 1993, iar în 2013 a vândut pachetul majoritar de acţiuni oamenilor de afaceri Adrian Zamfir şi Nicolae Cristescu.

Pe parcursul celor 20 de ani în care a finanţat clubul, Rapid a câştigat două titluri în Liga I (1999, 2003), 4 Cupe ale României (1998, 2002, 2006 şi 2007) şi 4 Supercupe ale României (1999, 2002, 2003 şi 2007).

Tot în aceeaşi perioadă, formaţia alb-vişinie a reuşit cel mai lung parcurs din istoria sa în cupele europene, atingând faza sferturilor de finală ale Cupei UEFA în 2006.

De numele lui George Copos se leagă însă şi începutul crizei financiare a clubului, fostul acţionar deschizând procedura de insolvenţă a FC Rapid în 7 decembrie 2012.

George Copos a vândut acţiunile către Adrian Zamfir şi Nicolae Cristescu în 2013, iar ulterior aceştia le-au cedat omului de afaceri basarabean Valerii Moraru în 2014.

Noul finanţator Valerii Moraru nu a reuşit să achite datoriile clubului, iar după doi ani, în vara anului 2016, Tribunalul Bucureşti a declarat falimentul FC Rapid.

Un an mai târziu, în 2017, printr-o iniţiativă a foştilor jucători Daniel Pancu şi Daniel Niculae, sprijiniţi de Primăria Sectorului 1, echipa Rapid a fost reînfiinţată, pornind din Liga a IV-a.

Citește și: Gigi Becali riscă din nou închisoarea! Lovitură pentru patronul lui FCSB

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Sport

To Top