Connect with us
Gripa loveşte România. Şapte oameni au murit până acum

Știri

Gripa loveşte România. Şapte oameni au murit până acum

Un bărbat în vârstă de 69 de ani din judeţul Prahova şi un copil de 10 luni din Ilfov au murit, duminică, din cauza gripei.

Numărul total al persoanelor decedate în urma îmbolnăvirii cu virusul gripal a ajuns la şapte, potrivit Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP).

Bărbatul avea condiţii medicale preexistente şi nu era vaccinat antigripal.

Copilul în vârstă de zece luni, de sex masculin, nu avea condiţii medicale preexistente şi nu fusese vaccinat antigripal, informează INSP.

Simptomele gripei

Principalul mod de diferenţiere a răcelii şi gripei constă în faptul că cea dintâi afectează pe o durată mai scurtă şi într- un mod mai puţin agresiv organismul decât gripa, care are o durată de manifestare lungă şi poate prezenta episoade severe de afectare a organismului.

Astfel, corpul este supus unui efort susţinut de a lupta împotriva gripei, iar imunitatea poate fi pusă în pericol.

De foarte multe ori, tusea, strănutul sau durerile în gât nu ne pot indica decisiv dacă este vorba despre o gripă sau o simplă răceală. Totuşi, principalele simptome care fac diferenţa între cele două afecţiuni sunt:

În cazul răcelii – aceasta debutează cu stări de oboseală, strănut, dureri de cap şi de gât, urmate de creşterea consistentei mucozităţilor nazale şi modificări de culoare a pielii, care capătă un aspect palid.

În cazul gripei – debutul este brusc şi violent. Febra, de 39 – 40 de grade, este deseori însoţită de stări de oboseală, tuse uscată, frisoane, dureri puternice de cap, dureri oculare şi roşu în gât.

Febra poate dura de la 3 până la 5 zile. Tusea este şi ea prezenta şi poate avea o durată de manifestare până la două luni, persistând chiar şi după dispariţia celorlalte simptome.

Durerile musculare sunt mult mai acute decât în cazul răcelii, iar frisoanele sunt însoţite de dureri abdominale şi ale oaselor, precum şi senzaţie de usturime a ochilor.

Stările de greaţă şi vomă sunt, de asemenea, asociate gripei, iar în cazuri grave acestea pot evolua şi în alte probleme gastro-intestinale.

Citeşte şi: Copilul avea febră 40 și s-a dus cu el la spital. Medicii au trimis-o apoi acasă cu tratament pentru răceală. La scurt timp, copilul a murit. Ce avea, de fapt

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top